Sute de persoane s-au adunat ieri după-amiază la locuinţa familei Parteca pentru a-l conduce pe ultimul drum pe George Parteca, tânărul de 24 de ani care şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident de maşină petrecut în zorii zilei de luni, în staţiunea Mamaia. Familia, prietenii şi foştii colegi au venit să aprindă o lumânare la căpătâiul tânărului a cărui viaţă a fost curmată într-o fracţiune de secundă. Zona a fost împânzită de agenţi ai unei firme de pază şi protecţie, dar şi de poliţişti care asigurau ordinea şi dirijau circulaţia blocată de maşinile parcate pe b-dul Mamaia de cei veniţi la înmormântare. În jurul orei 12.30, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui George Parteca a fost scos din casă şi cortegiul funerar s-a îndreptat pe jos către Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. În faţa maşinii mortuare se aflau verii şi prietenii lui George Parteca care duceau coroane cu flori şi o fotografie a celui dispărut. Ei erau urmaţi de un maşină plină cu alte zeci de coroane. Sfâşiaţi de tristeţe, părinţii şi sora lui George urmau îndeaproape maşina mortuară ca dealtfel şi bunicul tânărului, sprijinindu-se într-un baston şi împietrit de durerea de a conduce nepotul la groapă înainte de vreme. Mama lui George Parteca îşi striga neputinţa de a-l aduce înapoi pe fiul ei, spunând că cei peste 500 de oameni prezenţi ar fi trebuit să se adune la nuntă şi nu la înmormântarea fiului ei. Prietenii au încercat să ţină presa departe, iar, la un moment dat, spiritele s-au încins atât de tare încât unii dintre jurnalişti au fost ameninţaţi cu moartea. După slujba oficiată de un sobor de preoţi, cortegiul funerar s-a îndreptat spre Cimitirul Central unde a avut loc înhumarea.
ACCIDENTUL Amintim că tânărul şi-a pierdut viaţa într-un accident în staţiunea Mamaia. Marţi dimineaţă, George Parteca, aflat la volanul autoturismului său, un Porsche 997 Turbo, cu numărul de înmatriculare CT 10 XKW, se deplasa dinspre Năvodari către Constanţa. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, ajuns în dreptul clubului Bellagio, din cauza vitezei excesive, tânărul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp pe care l-a doborât, a lovit apoi un pom pe care l-a scos din rădăcini şi, într-un final, a rupt poarta curţii unei case în construcţie şi s-a oprit cu roţile-n sus. Martorii accidentului spun că tânărul rula cu o viteză de peste 200 km pe oră. George Parteca a fost transportat în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde, în ciuda eforturilor depuse de medici, a murit după câteva ore. Medicii legişti au stabilit, în urma necropsiei, că tânărul consumase băuturi alcoolice şi avea o concentraţie de alcool în sânge de 1,70 la mie. Surse din rândul apropiaţilor victimei spun că, în noaptea tragediei, George Parteca se întorcea de la o petrecere care a avut loc la hotelul Richmoond, din Mamaia, care aparţine prietenului său, Stelian Bujduveanu.