Ca în fiecare an, în această perioadă plină de semnificaţii spirituale, Clubul Artelor Solteris organizează, la Cercul Militar Mangalia, în această duminică, de la ora 15.00, o expoziţie de icoane bizantine dedicată Sărbătorilor Pascale, „Lumina lină, din lumină”. Pe simeze vor putea fi ...
Conducerea Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi“ i-a premiat, luni seară, în pauza meciului dintre Viitorul Constanţa şi CS Otopeni, pe cei şase juniori care au avut un rol important în calificarea naţionalei under 17 la Campionatul European din Serbia, programat în perioada 3-15 mai. Alături de ...
O lansare editorială deosebită, aflată sub semnul emoţiilor profunde şi al simbolurilor, s-a desfăşurat, duminică după-amiază, la Cercul Militar din Mangalia, sub egida Clubului Artelor „Solteris”. Protagonista evenimentului a fost cunoscuta poetă Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din ...
Cunoscuta poetă Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.), Filiala Dobrogea, îşi va lansa, în această duminică, de la ora 15.00, la Clubul Artelor Solteris din cadrul Cercului Militar Mangalia, noua sa carte, „Însemnul Divin”. Volumul semnat de scriitoarea de la malul mării ...
TRICOLORII UNDER 17 S-AU CALIFICAT LA CE Naţionala de fotbal Under 17 a României, pregătită de Adrian Văsîi, s-a calificat la turneul final al Campionatului European din Serbia, programat în perioada 3-15 mai 2011. România, cu cinci jucători în lot de la Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” ...
ROMÂNIA UNDER 17, APROAPE DE CALIFICAREA LA TURNEUL FINAL Naţionala de fotbal under 17 a României este foarte aproape de calificarea la Campionatul European din Serbia, care va avea loc în perioada 3-15 mai. După 0-0 în prima partidă cu Islanda, la Turul de Elită, România a învins în a doua partidă ...
Clubul Artelor „Solteris” din cadrul Cercului Militar Mangalia celebrează „Primăvara poeţilor”, duminică, de la ora 17.00, cu un spectacol special unde muza versurilor se va simţi la ea acasă. Spectacolul „Trudire stelară”, inclus în cadrul Festivalului Internaţional de ...
Puţini sunt probabil cei care-şi mai amintesc de portarul de legendă al Petrolului Ploieşti, Mihai Ionescu, campion al României cu “lupii galbeni“ în sezonul 1965-1966 şi câştigător al Cupei în 1963. Mihai Ionescu, desemnat cel mai bun portar român în 1965 şi 1966, a adunat şi 13 selecţii ...
LOTUL BOSNIEI PENTRU MECIUL CU ROMÂNIA Selecţionerul Bosniei, Safet Susici, a anunţat, ieri, lotul de jucători pentru meciul cu naţionala României, care va avea loc pe 26 martie, de la ora 20.15, la Zenica, din grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012. Susici a convocat următorii 22 de ...
Clubul Artelor „Solteris”, care îşi desfăşoară activitatea la Cercul Militar Mangalia, a făcut o tradiţie din a organiza, în fiecare duminică, câte un eveniment deosebit. De această dată, „solteriştii” celebrează şi invocă primăvara printr-o expoziţie menită să pună în ...
Principalul scop al Academiei de fotbal “Gheorghe Hagi“, de a creşte şi forma jucători pentru loturile reprezentative, prinde tot mai mult contur. După un prim an în care Academia Hagi a fost singurul club din ţară care a ajuns în fazele finale ale Campionatelor Naţionale cu echipele de juniori A ...
TEST ÎNTRE JUNIORII REPUBLICANI DE LA VIITORUL ŞI FARUL Sâmbătă, pe terenul sintetic al stadionului “Farul”, echipa de juniori A de la FC Farul a întâlnit formaţia de juniori republicani B de la Academia “Gheorghe Hagi“. Partida a fost câştigată de juniorii B ai Academiei Hagi ...
HAGI NU SE CONSIDERĂ UN MARE ANTRENOR Tehnicianul formaţiei Galatasaray Istanbul, Gheorghe Hagi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că el a făcut lucruri bune şi la conducerea tehnică a unei echipe, nu doar ca fotbalist, dar a precizat că nu se consideră un mare antrenor, informează presa ...
FC Viitorul Constanţa a susţinut ieri, în Antalya, a patra partidă de verificare. Formaţia pregătită de Cătălin Anghel şi Norbert Niţă a terminat la egalitate, scor 0-0, întâlnirea cu FC Salyut Energo Belgorod, echipă care a terminat pe locul 17 în ultimul sezon din liga secundă din Rusia şi a ...
Un nou eveniment marca „Solteris” va fi organizat, în această duminică, de la ora 15.00, de clubul artelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Cercului Militar Mangalia. Este vorba despre lansarea volumului „Sejur de toamnă la Kuşadasî”, reprezentând cea de-a şaptea carte ...
Clubul Artelor „Solteris”, care îşi desfăşoară activitatea la Cercul Militar Mangalia, a făcut o tradiţie din a organiza, anual, spectacole de muzică şi poezie, pentru a celebra mari scriitori români precum: Mihai Eminescu, Nichita Stănescu sau Lucian Blaga. La „Solteris”, lista ...