George Soros încearcă o speculaţie pe dolarul australian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

George Soros încearcă o speculaţie pe dolarul australian

Monden 11 Mai 2013 / 00:00 370 accesări

Zvonurile potrivit cărora miliardarul britanic de origine maghiară speculează o posibilă depreciere a dolarului australian (AUD) s-au intensificat în această săptămână, după ce un investitor misterios a plasat ordine de vânzare în valoare de un miliard de dolari, prin intermediul a trei companii de brokeraj din Hong Kong şi Singapore. Dealerii australieni presupun că George Soros, prin intermediul fondului său de investiţii Soros Fund Management, a pariat pe reducerea surprinzătoare a dobânzii de referinţă, ceea ce s-a şi întâmplat la scurt timp. Dolarul australian, cea mai puternică valută din ultimii ani, s-a depreciat faţă de dolarul american, imediat după anunţ şi zvonurile legate de poziţionarea lui George Soros în piaţă, dar efectul a fost limitat la un procent, suficient însă pentru a-i aduce legendarului speculator un profit de 18,65 milioane dolari în fiecare din cele trei tranzacţii, în decurs de doar 36 de ore. Întâmplător sau nu, mâna sa dreapta, Stanley Druckenmiller, afirma joi, la conferinţa investitorilor de la New York, că se aşteaptă ca dolarul australian să scadă puternic.

La începutul anului, banca de investiţii HSBC a anunţat că dolarul australian este cea mai supraevaluată valută din lume, ca urmare a politicilor monetare adoptate în SUA, Japonia, Europa şi Marea Britanie. Au fost luate în calcul paritatea puterii de cumpărare (PPT), indicele Big Mac (Big Mac Index) şi rata reală de schimb (REER).

George Soros, acum în vârstă de 82 de ani, a devenit faimos după ce în anul 1992 a câştigat 1,8 miliarde de dolari vânzând liră sterlină (GBP) în dauna mărcii germane (DM). La începutul acestui an, acesta şi-a vândut investiţiile în aur, chiar înainte ca preţul să se prăbuşească. De asemenea, a beneficiat semnificativ din deprecierea masivă a yenului japonez (JPY), rapoartele din Japonia indicând un profit de peste un miliard de dolari pentru compania sa în perioada noiembrie 2012 - februarie 2013 din vânzarea monedei locale.

Taguri articol


12