Fostul preşedinte al SUA George W. Bush şi-a exprimat speranţa, într-un interviu difuzat joi de postul CNN, că fratele său mai mic, Jeb, va candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016. ”Nu am nicio idee în legătură cu ceea ce gândeşte, vom vorbi când va fi pregătit”, a adăugat fostul preşedinte american (2001-2009), precizând, totuşi, că a observat că fratele său face multe deplasări în ţară. Jeb Bush, în vârstă de 61 de ani, fost guvernator de Florida, a afirmat că intenţionează să se prezinte la alegerile primare republicane, care vor fi lansate la începutul anului 2016. Însă, potrivit lui George W. Bush, el se va decide cu un an înainte de alegeri.
Sondajele nu-l anunţă pe Jeb Bush mare favorit la învestitura republicană. Potrivit unui sondaj ABC News / „Washington Post“ publicat miercuri, Jeb Bush se află pe aceeaşi poziţie cu senatorul Rand Paul, urmaţi la mică distanţă de fostul guvernator Mike Huckabee, reprezentantul Paul Ryan şi guvernatorul Chris Christie. În rândul democraţilor, în schimb, Hillary Clinton domină în intenţiile de vot ale alegătorilor. Ea l-ar învinge şi pe Jeb Bush, cu 53% faţă de 41%, potrivit aceluiaşi sondaj. Dacă Hillary Clinton va învinge în primarele democraţilor şi Jeb Bush în cele ale republicanilor, alegerile prezidenţiale din 2016 ar reface duelul dintre familiile Clinton şi Bush, după cel din 1992, când Bill Clinton a câştigat în faţa lui George H.W. Bush.