Georgia bate la uşa NATO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Georgia bate la uşa NATO

Externe 30 Septembrie 2010 / 00:00 296 accesări

Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Anders Fogh Rasmussen, va desfăşura, astăzi, o vizită oficială în Georgia. La Tbilisi, acesta intenţionează să discute pe marginea situaţiei politice din această ţară şi a prezenţei trupelor ruseşti pe teritoriul Abhaziei şi Osetiei de Sud. De asemenea, în timpul vizitei sale va fi inaugurată o reprezentanţă oficială a NATO în Georgia.

Vizita unui funcţionar de rang atât de înalt într-o ţară care nu este membră a NATO are, în primul rând, o rezonanţă politică şi depăşeşte cadrul obiectivelor anunţate oficial, mai ales în contextul politicii pe care SUA o desfăşoară de ceva timp la adresa Georgiei şi a situaţiei generale din Caucazul de Sud. Conflictul ruso-georgian din august 2008 a majorat atenţia SUA faţă de Georgia. În ianuarie 2009, între SUA şi Georgia a fost semnat un acord privind parteneriatul strategic, iar în iunie a fost înfiinţată o comisie mixtă pentru un astfel de parteneriat. Într-un singur an de la conflict, Administraţia americană a acordat Georgiei ajutoare în valoare de un miliard de dolari. Politica lui Barack Obama îşi trasează obiective la fel de mari. În anii viitori, Georgia trebuie să fie vioara întâi în formarea unui nou tip de relaţii între ţările din Caucazul de Sud. Iniţiativa preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili de a crea o confederaţie cu Azerbaidjanul şi Turcia urmăreşte planuri cu bătaie lungă, menite să modifice raportul de forţe în această regiune şi să expulzeze definitiv de acolo Rusia.

O atenţie mare este acordată problemelor de stabilitate regională, cu atât mai mult cu cât poziţiile Rusiei şi NATO privind problematica georgiană diferă radical. Alianţa sprijină integritatea statului georgian şi consideră inacceptabilă recunoaşterea de către Rusia a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud. Ultima iniţiativă a SUA în acest sens este elaborarea de către Congresul american a unei rezoluţii privind „dezocuparea” Georgiei. Problema relaţiilor dintre Georgia şi Rusia devine extrem de actuală, fiind lipsită deocamdată de o perspectivă la ameliorare, mai ales pe fondul activităţii diplomatice intense a Administraţiei americane. Dacă ritmul şi nivelul de cooperare dintre Tbilisi, SUA şi NATO vor fi menţinute, atunci declaraţiile privind sprijinul acordat Georgiei în vederea aderării la Alianţă s-ar putea transforma în decizii concrete privind acceptarea Tbilisi în NATO, care se va apropia extrem de tare de graniţele Rusiei.

Taguri articol


12