Ministrul georgian de Externe, Maia Panjikidze, a declarat miercuri seara că relaţiile diplomatice dintre Tbilisi şi Moscova vor fi reluate dacă ocupaţia rusă pe teritoriul Georgiei va înceta, iar Rusia nu va mai recunoaşte independenţa Abhaziei şi a Osetiei de Sud. ”Restabilirea relaţiilor diplomatice cu Rusia ar fi benefică pentru Georgia, deoarece aceasta presupune două lucruri: încetarea ocupaţiei ruse şi renunţarea la recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud”, a declarat Panjikidze, după ce omologul său, Serghei Lavrov, şi-a exprimat, miercuri, speranţa că relaţiile diplomatice cu Tbilisi vor fi reluate. ”Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, noi cu mare plăcere vom relua relaţiile diplomatice cu Moscova”, a adăugat şefa diplomaţiei georgiene.
Rusia şi Georgia au fost implicate într-un conflict militar în august 2008, pentru controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud. În urma acestui conflict, relaţiile diplomatice au fost întrerupte, iar Rusia a recunoscut independenţa teritoriilor separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia. Noul preşedinte al Georgiei, Ghiorghi Margvelaşvili, învestit în funcţie la 17 noiembrie, a promis să îndeplinească aspiraţiile europene ale ţării şi să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia. ”În pofida situaţiei dificile cu care ne confruntăm, în paralel cu integrarea în structurile europene şi euroatlantice, reiterăm angajamentul de a intensifica dialogul cu Rusia”, a spus noul preşedinte georgian.