Fosta membră a trupei Spice Girls a mărturisit într-un interviu recent că a fost pe punctul de a muri din cauza bulimiei, fiind însă salvată de bunul său prieten Robbie Williams. Geri Halliwell a slăbit extrem de mult după ce a părăsit trupa, ajungând să cântărească doar 45 de kilograme. Nimeni altul decât Robbie Williams a fost acela care a convins-o să se interneze într-o clinică specializată în astfel de cazuri. ”Îmi era frică să nu mă îngraş. Consumam mult alcool, dar acesta mă făcea să mă simt grasă şi în cele din urmă mi se făcea rău. A fost îngrozitor. Robbie era la curent cu faptul că sufeream de bulimie şi m-a sfătuit să mă tratez. Mi-a spus să mă internez într-o clinică de specialitate, iar acest lucru mi-a salvat viaţa”, a mărturisit Geri Halliwell. ”Dacă nu aş fi făcut asta, bulimia de care sufeream s-ar fi agravat. Pentru acest lucru îi voi fi întotdeauna recunoscătoare”, a adăugat cântăreaţa britanică.
Geri Halliwell, în vârstă de 37 de ani, a făcut aceste mărturisiri în timpul emisiunii Life Stories, prezentată de Piers Morgan. Cântăreaţa a declarat că a devenit foarte bună prietenă cu Robbie Williams la doi ani după ce a părăsit grupul Spice Girls. ”M-am apropiat foarte mult sufleteşte de Robbie după ce am plecat din Spice Girls şi prietenia noastră a devenit foarte puternică. Eram singură şi simţeam că el era singura persoană de pe planetă care ar fi putut să mă înţeleagă, deoarece şi el trecuse prin ceva asemănător după ce plecase din grupul Take That. Ne înţelegeam unul pe celălalt. Nu ieşeam niciodată în oraş ca iubiţi, ci ca simpli prieteni. Acum sunt fericită şi sănătoasă”, a declarat Geri Halliwell.