Gerlem, reprimit la prima echipă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mutare surprinzătoare a conducerii Farului

Gerlem, reprimit la prima echipă

Sport 27 Mai 2009 / 00:00 703 accesări

După ce au decis să lase intrarea liberă pentru meciul cu Gaz Metan Mediaş, programat sîmbătă, de la ora 17.00, pe teren propriu, în etapa a 33-a a Ligii I, conducerea Farului a mai făcut o mutare surprinzătoare. Oficialii grupării de pe litoral au decis, ieri, să-i ridice lui Gerlem sancţiunea de excludere din lot, primită după ce a făcut semne obscene la adresa propriilor suporteri în partida cu FC Argeş. Chiar dacă tehnicianul constănţenilor, Cristian Cămui, propusese ca atacantul brazilian să nu mai fie convocat pînă la finalul sezonului, conducerea clubului a decis să-i mai acorde o şansă sud-americanului, care va rămîne doar cu o amendă substanţială. Ieri după-amiază, Gerlem a avut o discuţie cu directorul executiv al FC Farul, Dan Pîra, consilierul tehnic Cristian Cămui şi căpitanul Farului, portrul George Curcă, Gerlem luîndu-şi angajamentul că îşi va schimba atitudinea pe teren, motiv pentru care a fost reprimit la antrenamentele echipei. “Este doar un prim pas. Vom vedea cum se va pregăti la antrenamente şi abia apoi vom decide dacă va juca sîmbătă”, a explicat Cămui. “Revine la prima echipă, dar nu va scăpa de amendă”, a explicat Pîra.

Preocupaţi de jocul cu medieşenii, oficialii constănţeni nu au uitat de variantele administrative prin care pot obţine menţinerea în prima ligă, mai ales că azi s-ar putea lua o decizie în privinţa acordării licenţei de club profesionist pentru U. Craiova. “Nu contează cît de bună este echipa, dacă dosarul de licenţiere nu este complet. Dacă oltenii avea datorii la data de 31 martie, pot să vină acum şi cu o roabă de bani pentru că nu mai contează. Oricum, dacă dosarul este trimis la UEFA şi se constată că sînt probleme, vor fi zburaţi din prima ligă”, a declarat Pîra. În privinţa unui răspuns de la Tribunalul Sportiv de la Lausanne, în cazul “Nocturna” de la Iaşi, directorul executiv al constănţenilor a dezvăluit că acesta va fi aflat, cel mai devreme, săptămîna viitoare. “Am discutat cu responsabilul pentru dosarul nostru şi ne-a comunicat că s-a judecat cauza, dar decizia urmează să fie anunţată”, a spus Pîra. În schimb, constănţenii au primit o vestea bună în perspectiva partidei din ultima etapă a campionatului, cu CS Otopeni, 16 dintre jucătorii pregătiţi de Liviu Ciubotariu depunîndu-şi memorii pentru a deveni liberi de contract din cauza restanţelor financiare.

Taguri articol


12