Germania a trimis tancuri suplimentare în Lituania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Demonstraţie de forţă împotriva Rusiei:

Germania a trimis tancuri suplimentare în Lituania

Externe 26 Ianuarie 2018 / 11:12 672 accesări

Armata germană a trimis 13 tancuri suplimentare în Lituania, într-o demonstraţie de forţă în faţa unei ameninţări militare percepute ca venind din partea Rusiei. Treisprezece vehicule blindate tip Boxer şi un vehicul blindat de recuperare au fost încărcate joi la Immendingen, sud-vestul Germaniei, pentru a ajunge cu trenul în patru zile până la baza lituaniană Rukla, a anunţat Bundeswehr-ul.

Batalionul de infanterie uşoară 292 urmează să înlocuiască trupele de infanterie mecanizată staţionate la bază. Măsura este destinată "securizării statelor baltice", a declarat comandantul Wolf Ruediger Otto. Un total de 150 de vehicule şi 60 de containere urmează să fie transportate prin Europa ca parte a noului batalion, potrivit armatei germane, potrivit Agerpres. Lituania, Estonia şi Letonia, toate foste republici sovietice, au fost alarmate de anexarea de către Rusia a regiunii Crimeea de la Ucraina în 2014.

NATO a răspuns trimiţând batalioane de 1.000 de soldaţi în fiecare dintre aceste ţări, precum şi în Polonia, în cadrul primei desfăşurări militare majore spre ţări ale fostului Pact de la Varşovia de la sfârşitul Războiului Rece, potrivit Agerpres.

Trupele trebuie înlocuite la fiecare şase luni, întrucât un acord între Rusia şi NATO interzice orice desfăşurare permanentă pe flancul estic al alianţei (Actul Fondator NATO-Rusia din 1997 n.r.). Marea Britanie conduce batalionul desfăşurat în Estonia, Canada pe cel din Letonia, Germania pe cel din Lituania, iar SUA comandă batalionul din Polonia.

Taguri articol


12