Germania condamnă munca la negru, nu corupţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Piedica la Schengen

Germania condamnă munca la negru, nu corupţia

Politică 12 Martie 2013 / 00:00 457 accesări

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat că la Consiliul JAI a avut o discuţie cu ministrul de interne german, Hans-Peter Friedrich, pe tema reţinerilor manifestate de Berlin privind integrarea României în Schengen. Demnitarul român a arătat că omologul său german nu a ridicat probleme privind corupţia sau justiţia din România, ci a arătat că ţara sa se teme mai degrabă de românii care merg în Germania şi care prin manevre frauduloase încearcă să lucreze la negru, acceptând sume sub salariul minim. Stroe a spus că în aprox. o lună se va întâlni iar cu omologul german pentru noi discuţii referitoare la chestiuni legate de Schengen, precizând faptul că în cazul Germaniei este nevoie să se construiască - diplomatic - ceva. „Am intrat deja pe problematica cu caracter profesional, am stabilit să facem un grup comun de lucru pe zona Ministerului de Interne şi a Ministerului Muncii şi din partea noastră, şi din partea lor“, a spus Stroe. Referitor la discuţiile care au existat înainte de Consiliul JAI cu privire la poziţia anunţată a Germaniei prin care a respins categoric intrarea României în Schengen, ministrul Radu Stroe a spus că, în cadrul întrevederii, „s-a trecut tacit“ peste acest subiect. Mai mult, Stroe a afirmat că ministrul de interne german „a avut numai reacţii favorabile“ faţă de partea română în cadrul întâlnirii, fără să-i aducă niciun reproş.



12