„Germania, primul partener comercial şi al treilea investitor în România”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Valeriu Zgonea:

„Germania, primul partener comercial şi al treilea investitor în România”

Politică 26 Septembrie 2013 / 00:00 375 accesări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut ieri o întrevedere cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk. Cei doi oficiali au apreciat stadiul excelent al relaţiilor româno-germane, caracterizate de o dinamică substanţială a contactelor bilaterale şi a dialogului politic la nivel înalt. Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că relaţia bilaterală cu Germania este una dintre cele mai dezvoltate şi complexe relaţii ale României cu un stat membru UE. La rândul său, ambasadorul Germaniei la Bucureşti a evocat cooperarea foarte strânsă dintre cele două ţări la nivelul UE şi importanţa schimburilor culturale şi a contactelor interumane în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, fiind evidenţiat rolul minorităţii germane din România în dezvoltarea relaţiilor româno-germane. „Germania a devenit primul partener comercial şi al treilea investitor în România”, a declarat Valeriu Zgonea.

Taguri articol


12