Templul fotbalului brazilian, stadionul “Maracana” din Rio de Janeiro, programează marea finală a celei de-a XX-a ediţii a Campionatului Mondial de fotbal. Germania (trei titluri mondiale) şi Argentina (două titluri mondiale) vor juca duminică seară, de la ora 22.00 (în direct la TVR 1) cu trofeul pe masă, în faţa unei asistenţe din care nu vor lipsi nici brazilienii, declaraţi deja suporteri ai... Germaniei!
Cele două reprezentative s-au mai întâlnit în istorie de alte 20 ori, “pumele” argentiniene având nouă victorii faţă de doar şase ale nemţilor, în timp ce alte cinci partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este egal, cu câte 28 de goluri marcate de fiecare echipă. Cele mai importante meciuri directe au avut loc în 1986 şi 1990, când Germania şi Argentina s-au întâlnit de fiecare dată în finala turneului mondial. Scorul este egal şi la finale, Argentina impunându-se în 1986, cu 3-2, revanşa Germaniei venind patru ani mai târziu, scor 1-0. Şi atunci (n.r. - Maradona), ca şi acum (n.r. - Messi), Argentina are în echipă cel mai bun jucător al lumii, în timp ce Joachim Low mizează pe forţa grupului, pe inspiraţia tânărului Thomas Muller, pe o defensivă solidă, dar şi pe viclenia golgheterului all-time al CM, Miroslav Klose.
„Ne-am bucurat după meciul cu Brazilia, dar a doua zi, gândurile noastre s-au îndreptat deja spre marea finală. Pentru oricine este îngrozitor să piardă un astfel de meci, astfel că trebuie să facem totul pentru a câştiga”, a mărturisit Klose, atacantul de origine poloneză. Dacă germanul Mats Hummels a fost recuperat la timp pentru acest meci, Alejandro Sabella are încă semne de întrebare în privinţa lui Di Maria, mijlocaşul de la Real Madrid având totuşi şanse de a reveni în formula de start. „Germania este un adversar foarte puternic, agresiv, dar, dacă vom juca ceea ce ştim, putem învinge pe oricine. Mă interesează doar să fiu campion. Este visul tuturor argentinienilor”, a precizat Maxi Rodriguez, marcatorul ultimului penalty din meciul cu Olanda, care a calificat Argentina în marea finală.
Echipele probabile - Germania (antrenor Joachim Low): Neuer - J. Boateng, Mertesacker, Hummels, Howedes - Lahm, Schweinsteiger - Kroos, M. Ozil, T. Muller - Klose; Argentina (antrenor Alejandro Sabella): Romero - Zabaleta, Demichelis, Garay, Rojo - Biglia, Mascherano, E. Perez - Messi - Kun Aguero, Di Maria. Arbitri: Nicola Rizzoli - Renato Faverani şi Andrea Stefani (toţi din Italia), rezervă: Carlos Vera (Ecuador). Nicola Rizzoli este al treilea italian care arbitrează o finală a Cupei Mondiale, după Sergio Gonella (în 1978) şi Pierluigi Collina (în 2002). În urmă cu patru ani, tot un european a condus finala CM: englezul Howard Webb.
NEYMAR ÎI SUSŢINE PE MESSI ŞI MASCHERANO, DAR NU ŢINE CU ARGENTINA. Atacantul brazilian Neymar a afirmat că îi va susţine pe coechipierii săi de la FC Barcelona, Messi şi Mascherano, însă nu şi naţionala Argentinei, în finala Cupei Mondiale, contra Germaniei. „Le doresc noroc coechipierilor mei Messi şi Mascherano. Messi a câştigat tot (n.r. - cu excepţia CM) şi merită să fie campion. Nu susţin Argentina, dar susţin două persoane pe care le cunosc, dintre care una mi-a fost idol şi referinţă în adolescenţă. Cineva special, chiar şi la antrenament. Sunt două persoane bune”, a declarat Neymar.