Duminică s-au disputat primele partide din cadrul optimilor de finală ale Campionatului Mondial de handbal masculin din Spania. Primul meci a adus faţă în faţă câştigătoarea Grupei A, Germania (care pierduse în faţa Tunisiei, dar a învins în ultimul meci din grupă campioana mondială en titre, Franţa!) şi Macedonia lui Zvonko Sundovski şi Branislav Angelovski. Germania s-a impus cu 28-23 şi a ajuns între cele mai bune opt formaţii din lume. Tot ieri, într-o altă partidă din optimi, Rusia a trecut de Brazilia, cu 27-26. Aseară, după închiderea ediţiei, s-au disputat meciurile: Islanda - Franţa şi Danemarca - Tunisia.
Astăzi au loc ultimele patru partide din optimi: Slovenia - Egipt (ora 20.00), Serbia - Spania (ora 20.00), Croaţia - Belarus (ora 22.30) şi Ungaria - Polonia (ora 22.30).
Ultimele rezultate înregistrate în faza grupelor - vineri, Grupa A: Muntenegru - Brazilia 25-26, Grupa B: Danemarca - Macedonia 33-30; sâmbătă: Grupa C: Belarus - Arabia Saudită 33-15, Polonia - Coreea de Sud 33-25, Serbia - Slovenia 31-33; Grupa D: Egipt - Australia 39-14, Spania - Croaţia 25-27, Ungaria - Algeria 29-26. Clasamente la finalul grupelor preliminare (s-au calificat primele patru clasate) - GRUPA A: 1. Germania 8p, 2. Franţa 8p, 3. Brazilia 6p, 4. Tunisia 6p, 5. Argentina 2p, 6. Muntenegru 0p; GRUPA B: 1. Danemarca 10p, 2. Rusia 7p, 3. Islanda 6p, 4. Macedonia 5p, 5. Qatar 2p, 6. Chile 0p; GRUPA C: 1. Slovenia 10p, 2. Polonia 8p, 3. Serbia 6p, 4. Belarus 4p, 5. Arabia Saudită 2p, 6. Coreea de Sud 0p; GRUPA D: 1. Croaţia 10p, 2. Spania 8p, 3. Ungaria 6p, 4. Egipt 3p, 5. Algeria 3p, 6. Australia 0p.