Germania trece la spionarea aliaților!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Germania trece la spionarea aliaților!

Monden 28 Iulie 2014 / 00:00 259 accesări

Oficialii germani au decis că cea mai bună apărare împotriva spionajului, pe lângă tehnologiile vechi, este să își țină aliații cât mai aproape. Așa că Germania îi va monitoriza pe toți agenții americani și britanici aflați pe teritoriul său și, bineînțeles, de care are habar. Autoritățile de la Berlin au fost atât de ofensate de programele de spionare la care au fost supuse încât noua lor strategie a cunoscut o schimbare de 180 de grade. Agențiile germane și-au întors privirea de la spionii din China, Rusia sau Iran și i-au luat în colimator pe ”prietenii” din SUA și Marea Britanie.

Oficialii germani s-au cam codit să pună în aplicare acest plan, deși cam de un an de zile s-a aflat că Agenția pentru Securitate Națională din SUA (NSA) a monitorizat atent, ca să nu spunem că a spionat de-a dreptul, Germania și pe cetățenii săi. Însă scandalul a cunoscut o turnură dramatică după ce o anchetă federală a scos în evidență cel puțin două cazuri în care spionii săi au fost racolați de serviciile secrete americane. ”Trebuie să dăm un semnal puternic că nu tolerăm lipsa de încredere”, ar fi cuvintele puse în gura cancelarului Merkel de o sursă sub acoperirea anonimatului. Supărarea cancelarului mocnește de când a aflat că telefonul său mobil a fost interceptat de NSA, dar se pare că amploarea penetrării serviciilor secrete germane de către aliații americani și britanici este cu mult mai mare decât se spune în varianta oficială. La nivel oficial nu se mai fac dezvăluiri de la începutul lunii iulie, când s-a aflat că un angajat al Serviciilor Federale de Informații (BND) a primit în trecut suma de 25.000 de euro pentru a spiona în favoarea SUA. Ediția de duminică a celui mai citit cotidian german, ”Bild am Sonntag”, a titrat că ancheta federală a descoperit că cel puțin 24 de agenți ai BND și ai Ministerului Apărării ar fi spionat pentru CIA, ani buni. Revelația a venit după ce autoritățile germane au decis, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, expulzarea șefului operațiunilor CIA de pe teritoriul său, o măsură ce a părut mult prea dramatică pentru numai doi agenți de rang secund deconspirați...



12