Dacă nu ea, atunci cine? Deşi au apărut tot soiul de sondaje care anunţau, cu surle şi trâmbiţe, că Angela Merkel are o cotă de popularitate sub nivelul mării din cauza „Politicii braţelor deschise” în ce priveşte fenomenul migranţilor, iată că cel mai recent instrument de ...
"Cancelara inamovibilă", a cărei Uniune Creștin-Democrată (CDU) se îndreaptă spre o victorie la alegerile de duminică, potrivit sondajelor, a văzut defilând trei președinți americani, patru președinți francezi și trei premieri britanici și pare scutită de uzura puterii ...
Un cuvânt domina Salonul Auto de la Frankfurt: Brexit! Ieșirea Marii Britanii din UE, indiferent cum va fi negociată, îi sperie pe constructorii germani de mașini. Industria trans-frontalieră își vede amenințate acum avantajele. Dacă vor fi introduse taxe și impozite, libera ciculație a ...
Ministrul Afacerilor externe al Germaniei, Sigmar Gabriel, a îndemnat comunitatea internațională să demareze negocieri directe cu Phenianul, în încercarea de a soluționa criza generată de testele sale nucleare și balistice, informează Dpa. Într-un interviu acordat cotidianului popular ...
Un bărbat a fost ucis și alte trei persoane rănite, sâmbătă dimineața, într-un schimb de focuri care a avut loc în apropierea unui club de noapte din Berlin, a anunțat poliția locală, relatează DPA. Focurile au fost trase în cursul unei altercații care a avut loc lângă clubul ...
100% previzibil - Austria nu susține aderarea României la Schengen și zona euro. Nu-i ca și cum deține părți grase din economia românească, ultra-super-profitabilă pentru austrieci (nu și pentru români, că, deh, așa merg lucrurile). Și nu are nici 30% din masa lemnoasă a României ...
Angela Merkel (63 de ani) rămâne cancelarul preferat al germanilor, potrivit unui sondaj al institutului Forsa, care arată că 48% dintre cei intervievați și-au exprimat sprijinul față de ea ca lider al celei mai mari economii a Europei, relatează miercuri agenția DPA. Conservatorii cancelarului Merkel ...
Horst Seehofer, liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU) și premier al landului Bavaria, atenționa la modul cel mai serios că, fără stimularea integrării refugiaților, în Germania ar putea apărea grave probleme sociale precum și așa-numitele ghetouri naționale și sociale, informează agenția de presă ...
Berarii din vestul și estul Europei, din Asia și Africa se bazează pe hameiul din Germania dar, din cauza căldurilor excesive și a secetei de anul acesta, precum și ca urmare a unei cereri crescute în urma popularității berilor artizanale, dar și a lipsei de stocuri, au apărut îngrijorări ...
Ministrul turc pentru afaceri europene, Omer Celik, a declarat luni că orice discuție despre oprirea negocierilor țării sale de aderare la UE subminează Europa, reprezentând un "atac asupra principiilor fondatoare ale Europei", informează Reuters. Comentariile sale intervin la o zi după ce ...
Angela Merkel, cancelarul german în exerciţiu, a confirmat duminică seara statutul său de favorită la propria succesiune în cadrul singurei dezbateri televizate care a avut loc înaintea alegerilor parlamentare din 24 septembrie, în condiţiile în care rivalul său, social-democratul ...
O unitate ar fi trebuit dezactivată încă de acum 2 ani din bătrâna centrală nucleară Tihange le dă emoţii ogermanilor care locuiesc în zona Aachen, la graniţa cu Belgia, primesc gratuit pastile de iod. Peste frontieră. Tihange este una dintre cele două centrale nucleare ale Belgiei, iar ...
Un număr de 60 de foști combatanți din milițiile islamiste siriene având legături cu rețeaua teroristă internațională Al-Qaida au intrat în Germania ca refugiați, relatează sâmbătă săptămânalul german Der Spiegel, care citează surse din domeniul securității, transmite dpa ...
În perioada ianuarie - iunie 2017, Germania a înregistrat un excedent bugetar record de 18,3 miliarde de euro, grație creșterii economice solide și majorării veniturilor din taxe, arată datele provizorii publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), informează DPA. Surplusul din ...
Cel mai recent lungmetraj regizat de cineastul german de origine turcă Fatih Akin, thrillerul "Aus dem Nichts" ("In the Fade"), despre o femeie care încearcă să răzbune moartea soțului ei kurd și a fiului lor într-un atac cu bombă inspirat din terorismul neonazist, reprezintă ...
Ministrul de Interne german, Thomas de Maiziere, s-a pronunțat pentru extinderea supravegherii video în locurile publice, afirmând că în acest fel va spori securitatea prin identificarea infractorilor, transmite Dpa. Dacă perioada de probă de șase luni, introdusă la o gară din Berlin, se va ...