Până se hotărăsc vest-europenii să ne primească în spaţiul Schengen, oficialii de la Bucureşti depun toate eforturile necesare pentru a-i convinge pe „bogaţi să ne primească la masa lor”. În acest sens, ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a avut, sâmbătă, o întrevedere cu omologul său german, Guido Westerwelle, căruia i-a prezentat argumentele pentru susţinerea unei decizii favorabile de aderare a României la spaţiul Schengen. Discuţia a avut loc în marja Conferinţei de Securitate de la München. Conform Ministerului Afacerilor Externe, cei doi miniştri au salutat stadiul foarte bun al relaţiilor bilaterale dintre România şi Germania, reliefat atât de contactele frecvente la nivel înalt din ultimii ani, cât şi de consolidarea poziţiei Germaniei de prim partener comercial al României. Ministrul Corlăţean a subliniat faptul că autorităţile române acordă o atenţie crescută consolidării relaţiilor cu landurile federale germane şi creării de parteneriate cu autorităţile centrale şi locale din Germania, în domenii economice prioritare, precum: cercetare, inovaţie, infrastructură, protecţia mediului şi agricultură.
INTERES PENTRU MOLDOVA Tot la Conferinţa de Securitate de la München, Titus Corlăţean s-a întâlnit şi cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german, Gunther Krichbaum, cei doi abordând teme de interes comun ale agendei europene, precum şi aspecte legate de vecinătatea estică a UE, relaţiile cu Republica Moldova, ocazie cu care ministrul român a reamintit importanţa încurajării şi sprijinirii autorităţilor de la Chişinău pentru consolidarea relaţiilor cu UE.