Gest disperat, final tragic!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gest disperat, final tragic!

Eveniment 05 Martie 2011 / 00:00 953 accesări

De multe ori, încrederea în medici este pusă la îndoială, aşa că, pentru schimbarea verdictului dat de specialişti, multe dintre familiile celor aflaţi între viaţă şi moarte încearcă totul, indiferent de riscuri. Din păcate, nu toate încercările au finalul aşteptat. Aşa s-a întâmplat ieri, în cazul pacientei de 60 de ani, diagnosticată cu virusul gripei noi. Atât medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, cât şi specialiştii din Austria (aduşi de familie special pentru pacientă) au explicat familiei riscurile extreme la care este supusă pacienta în timpul transportului, însă în zadar.

FAMILIA A ACCEPTAT RISCUL. Locţiitorul directorului medical al SCJU, dr. Bogdan Câmpineanu, a declarat că s-a făcut totul pentru pacientă, însă riscurile au fost mult prea mari în timpul transportului. Spre seară, bolnava a fost preluată cu o ambulanţă dotată şi echipată, însoţită de echipa de specialişti austrieci. Nu după mult timp, pacienta a intrat în stop respirator, impunându-se imediat manevrele de resuscitare. „Între timp, după ce am fost anunţaţi, la Spital se pregătea din nou terapia intensivă, avându-se în vedere reinternarea sa”, explică directorul. Pacienta a fost preluată în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul SCJU, unde au fost continuate manevrele de resuscitare. „Din păcate toate eforturile s-au dovedit a fi ineficiente. S-a declarat decesul”, a mai spus dr. Câmpineanu, care a ţinut să repete că, în cazul bolnavei de faţă, transportul a fost extrem de riscant.

Taguri articol


12