Instanţa supremă a admis, ieri, recursul preşedintelui Traian Băsescu în cazul “ţiganca împuţită”, considerînd însă că sintagma cu care s-a adresat şeful statului unui reporter TV este discriminatorie, utilizarea acestei expresii dînd naştere unui tratament injust şi ofensator. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus anularea deciziei instanţei inferioare, care respinsese ca neîntemeiată contestaţia şefului statului faţă de avertismentul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul jignirii unei jurnaliste. Magistraţii instanţei au mai dispus anularea totală a punctelor trei şi patru din hotărîrea CNCD, din textul cărora reieşea că gestul şefului statului ar fi fost o contravenţie. Instanţa nu a admis susţinerile avocaţilor şefilor statului cu privire la “ingerinţa în viaţa privată” a lui Băsescu. Hotărîrea de ieri a instanţei supreme este definitivă şi irevocabilă. Purtătorul de cuvînt al CNCD, Istvan Heller, consideră că soluţia ICCJ de admitere a recursului lui Băsescu arată că fapta şefului statului reprezintă o discriminare, dar nu poate fi sancţionată: “În urma acestei decizii, oricine se simte discriminat de sintagma ‘ţigancă împuţită’ se poate adresa instanţelor civile pentru a cere despăgubiri, cu scutirea taxei de timbru”. În urmă cu un an, pe 19 mai, exact în ziua referendumului pentru demiterea şefului statului, acesta a mers la cumpărături într-un hipermarket. El a fost deranjat de întrebările adresate de jurnalista Pană, care voia să ştie pronosticul preşedintelui pentru referendumul din acea zi. \"Măi păsărică, n-ai şi tu treabă azi?\", a fost replica lui Băsescu, care, ulterior, i-a smuls acesteia telefonul. Apoi Băsescu s-a urcat în maşină, continuînd discuţia cu soţia sa: \"Cît era de agresivă ţiganca asta împuţită!\". După acest incident, CNCD a decis să-l sancţioneze pe şeful statului cu avertisment, stabilind, cu unanimitate de voturi, că utilizarea expresiei “ţigancă împuţită” la adresa jurnalistei este o discriminare. Şeful statului a contestat atunci decizia CNCD la Curtea de Apel Bucureşti însă, în noiembrie 2007, instanţa a respins contestaţia ca neîntemeiată. Ulterior, preşedintele a atacat cu recurs hotărîrea la instanţa supremă.