Gesturile de suflet, premiate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gesturile de suflet, premiate

Sănătate 22 Octombrie 2012 / 00:00 397 accesări

În cadrul celei de-a VII-a ediţii a Galei Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală au fost premiate gesturile de suflet făcute pentru sănătate mintală. Festivitatea de premiere a fost dedicată celor 19 ani de activitate în domeniul sănătăţii mintale ai Fundaţiei „Estuar” şi recompensării celor care şi-au adus contribuţia dezvoltării acesteia. Preşedintele Fundaţiei „Estuar”, dr. Cristian Andrei, împreună cu Andreea Marin Bănică, au fost gazdele evenimentului şi prezentatorii Galei. Premiile anului 2012 au fost acordate persoanelor publice, specialiştilor, angajatorilor şi voluntarilor care în perioada 2011-2012 au contribuit la îmbunătăţirea domeniului sănătăţii mintale din România, au susţinut prin orice mijloace campanii în favoarea persoanelor cu dizabilităţi sau au încadrat în muncă persoane cu probleme de sănătate mintală. „Gala gesturilor de suflet în sănătatea mintală organizată de Fundaţia „Estuar” a intrat frumos şi eficient în conştiinţa publică din România. Vedete cu un grad înalt de inteligenţă morală au participat la această gală, oferind lucruri de suflet pentru o licitaţie în interesul persoanelor cu probleme de sănătate mintală. La rândul lor, aceşti oameni minunaţi ai Estuarului s-au făcut înţeleşi mai bine ca oricând. Mulţumim!”, este declaraţia doctorului Cristian Andrei.

Taguri articol


12