Ghana poate egala cea mai bună performanţă a Africii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Optimi de finală: SUA - Ghana (Rustenburg, sâmbătă, ora 21.30)

Ghana poate egala cea mai bună performanţă a Africii

Sport 26 Iunie 2010 / 00:00 313 accesări

Partida dintre SUA şi Ghana se anunţă una spectaculoasă, chiar dacă niciuna dintre cele două echipe nu are în acest moment mari staruri care să poată decide soarta unei partide. Va fi a doua confruntare la un turneu final între cele două echipe după întâlnirea de acum patru ani, când Ghana a învins SUA, cu 2-1, în grupe, şi să se califice în optimile de finală. SUA pare a pleca însă cu prima şansă în această dispută, echipa lui Bob Bradley fiind una dintre surprizele plăcute ale întrecerii şi una dintre puţinele echipe care a reuşit să înscrie în toate cele trei meciuri din grupă şi nu a pierdut nicio partidă până acum. Prezenţa în optimile de finală începe să devină o obişnuinţă pentru americani, SUA având chiar două rezultate notabile în istoria Campionatului Mondial: sferturi de finală în 2002 şi o semifinală la prima ediţie, desfăşurată în 1930, dar pierdută în faţa Argentinei, cu 1-6. De partea cealaltă, cu o apărare care a părut a fi cel mai slab compartiment al trupei lui Milovan Rajevac, ghanezii speră ca linia ofensivă să fie cea care să îi menţină în “viaţă“ la acest Mondial. Prezenţa în optimi a Ghanei este, în sine, o performanţă, formaţia africană fiind singura calificată în această fază a întrecerii fără să fi reuşit niciun gol din acţiune! Ambele reuşite ale ghanezilor, din partidele cu Serbia şi Australia, au venit în urma unor lovituri de la 11 m transformate de Asamoah Gyan. Dacă se va califica în sferturi, Ghana ar egala cea mai bună performanţă obţinută de o echipă africană la un turneu final, după Camerun, în 1990, şi Senegal, în 2002. Ghana este la a doua participare la un turneu final, la ediţia din 2006 calificându-se în optimile de finală, unde a pierdut în faţa Braziliei, scor 0-3. Indiferent de cine va obţine calificarea, aceasta va avea o şansă foarte bună să ajungă în “careul de aşi“, adversara din sferturi fiind câştigătoarea disputei dintre Uruguay şi Coreea de Sud.

Formaţiile probabile - SUA (antrenor Bob Bradley): Howard - Bocanegra, Onyewu, Cherundolo, DeMerit - Donovan, Bradley, Edu, Dempsey - Altidore, Findley; Ghana (antrenor Milovan Rajevac): Kingson - Pantsil, Mensah, Jonathan, Sarpei - Prince, Annan, Adiyiah - Tagoe, A. Gyan, Ayew. Arbitrează: Viktor Kassai (Ungaria).

Taguri articol


12