Milana Kaştanova a intrat în comă la începutul lunii februarie, când a fost lovită de o bucată de gheaţă căzută de pe un acoperiş din Sankt Peterburg, unde astfel de accidente sunt frecvente în perioada dezgheţului, după o iarnă deosebit de bogată în precipitaţii. Femeia de 21 de ani trecea pe lângă o clădire din cartierul Petrogradskaia, în centrul oraşului, în momentul în care se curăţa acoperişul. Nu exista nicio barieră de securitate, nimic pentru a semnala pericolul. Tânăra a primit un bloc de gheaţă în cap, aruncat de muncitorii de pe imobil. De atunci, familia sa îşi petrece timpul între spitalul în care este internată tânăra studentă de origine estonă şi demersurile administrative pe lângă autorităţile municipale, care nu se consideră responsabile pentru accident, mergând până la a învinui victima. În opinia administraţiei, tânăra a ignorat strigătele de atenţionare, întrucât asculta muzică, purtând căşti în urechi. Astfel că nu se pune problema urmăririi judiciare pentru neglijenţă. Disperată de această reacţie, familia tinerei a trimis o scrisoare preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, cerându-i pedepsirea celor vinovaţi pentru acest accident.
Cazul nu este unul izolat, în fosta capitală imperială înregistrându-se cinci decese şi 147 de răniţi în urma căderii blocurilor de gheaţă, la care se adaugă pagubele materiale, afectând în special autovehicule. Dacă asemenea drame au loc în fiecare an în Rusia, oraşul Sankt Petersburg pare depăşit de evenimente în acest an, din cauza ninsorilor abundente. Confruntat cu aceste critici, guvernatorul oraşului Sankt Petersburg, Valentina Matvienko, a ameninţat în februarie că va demite circa zece oficiali locali. Potrivit Primăriei, aceasta se declară incapabilă să facă mai multe, având în vedere volumul de muncă de deszăpezire.