Gheorghe Deli-Iorga a fost internat ieri dimineaţă la Clinica de Psihiatrie de la Palazu Mare, unde a fost supus unor noi examene medicale. „Am vrut să aflăm dacă tânărul suferă de vreo boală neurologică ce ar putea provoca tulburări psihice pe fondul consumului de alcool. Cel mai probabil nu este cazul, dar e bine să fim siguri. Încă nu avem rezultatele acestor teste, urmează să le primim în zilele următoare. Gheorghe Deli-Iorga este în continuare colaborant”, a declarat dr. Mihai Onciu, directorul Serviciului de Medicină Legală Constanţa. Deli-Iorga a fost escortat apoi în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Amintim că Gheorghe Deli-Iorga a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. Acesta este acuzat că, pe data de 3 ianuarie, i-a asasinat pe soţii Elena şi Petre Garoafă, părinţii Gabrielei Mitu, în locuinţa lor, situată pe strada Călăraşi din Cernavodă. Oamenii legii spun că Gheorghe Deli-Iorga a fost inclus în cercul de suspecţi după ce actul său de identitate a fost descoperit în poşeta Gabrielei Mitu. După câteva ore de audieri, acesta declara că este autorul dublului asasinat. Tânărul le-a spus procurorilor că, pe data de 3 ianuarie, după ce a plecat de la serviciu, a mers la domiciliul celor două victime, pentru a discuta despre problemele pe care Gabriela şi Bogdan Mitu, cel mai bun prieten al său, le aveau în căsnicie. Era convins că intervenţia părinţilor ar putea să schimbe comportamentul tinerei faţă de Bogdan. La un moment dat, Petre Garoafă l-a rugat pe tânăr să-l ajute să care ceva la subsolul locuinţei. Gheorghe Deli-Iorga le-a spus oamenilor legii că a continuat să-i povestească tatălui Gabrielei despre problemele conjugale ale fiicei sale, fără să-şi dea seama că bătrânul începe să-şi piardă răbdarea. “Suspectul a declarat că, pe parcursul dialogului, Petre Garoafă s-a enervat şi a început să îl înjure şi că bărbatul a apucat un cuţit cu care l-a ameninţat. Suspectul susţine că l-a dezarmat pe Petre Garoafă şi apoi l-a înjunghiat. Zgomotele au fost auzite de Elena Garoafă”, a precizat procurorul de caz. Femeia a pus şi ea mâna pe un cuţit în încercarea de a se apăra de agresorul care urcase şi care, plin de sânge, se îndrepta spre ea. Nu a avut nicio şansă în faţa atacatorului. Anchetatorii spun că Gheorghe Deli-Iorga i-a smuls arma din mână şi a lovit-o de mai multe ori.