Preşedintele PD, Emil Boc a declarat, ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al democraţilor, că declaraţiile sale şi ale secretarului general al PD, Vasile Blaga, referitoare la alegerile anticipate, sînt opinii personale. Boc a arătat că soluţia anticipatelor "nu poate fi o decizie a ...
Criza din PNL nu mai poate fi ascunsă. În curtea Partidului Liberal, cărţile au fost puse pe masă, iar trei dintre cei mai „rebeli” liberali au aruncat mănuşa în ograda lui Tăriceanu. Stolojan, Stoica şi Muscă au dat ieri citire unui apel de relansare a partidului în care sînt criticate ...
Vicepreşedintele liberal Gheorghe Flutur s-a aflat, sîmbătă, la Şcoala de vară a TNL. Pentru că un tînăr liberal s-a arătat îngrijorat cu privire la tensiunile din ultima vreme din interiorul formaţiunii, Flutur a încercat să facă apel la "reconciliere în PNL": "Nu avem oameni de izolat în partidul ...
Se pare că actualul şef al statului făcut din războiul cu Tăriceanu o pasiune. Nici unul dintre cei doi nu se mai fereşte să nege conflictul. Totul se desfăşoară în faţa ochilor naţiunii. Ieri se anunţa o zi normală, o zi în care conservatorul Bogdan Pascu trebuia să depună jurămîntul pentru ...
Producătorii agricoli sînt nemulţumiţi de propunerea Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) privind preţul grîului din noua recoltă. Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur s-a întîlnit, ieri, cu reprezentanţi ai producătorilor agricoli, ai procesatorilor, comercianţilor şi ...
Directorul general al Agenţiei Regionale de Plăţi pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (APDRP) Constanţa, Mircea Solomon a fost, în ultima perioadă protagonistul unor articole defavorabile din presa centrală. Printre altele, a fost prezentat ca "pistolarul de la SAPARD" (fosta denumire a APDRP) care ar fi ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, ieri după-amiază, că actualul Executiv nu mai are mult de trăit: “Ne îndreptăm cu paşi repezi spre destrămarea Coaliţiei, iar peste cîteva zile, vom avea un Guvern minoritar. Acesta va rezista pînă la aderarea în UE, iar altă soluţie decît ...
Senatul a respins, ieri, moţiunea simplă a PSD pe tema gripei aviare, intitulată "Gripa lui Flutur", cu 64 de voturi "împotrivă", 49 de voturi "pentru" şi două abţineri. Structurată pe trei capitole, referitoare la cauzele tehnice şi implicaţiile economice ale răspîndirii virusului, integrare europeană ...
Deputaţii PNL îşi exprimă sprijinul pentru miniştrii liberali Gheorghe Flutur şi Eugen Nicolăescu şi pentru reformele promovate de aceştia în domeniul Agriculturii, respectiv al Sănătăţii. Liberalii explică faptul că afirmarea susţinerii lor politice şi parlamentare pentru cei doi vine în contextul ...
Senatorul PSD Ilie Sârbu a prezentat, ieri, în plenul Senatului, textul moţiunii simple susţinută şi iniţiată cu sprijinul PRM, prin care solicită demiterea ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, a prefecţilor şi directorilor DSV din judeţele în care a apărut gripa aviară. Structurată pe trei ...
Calamitatea continuă în care se află agricultura românească şi lipsa unor programe guvernamentale de redresare a acestui sector economic au determinat PSD să lanseze dezbaterea ”Satul românesc - sat european”. Ieri, în toate organizaţiile judeţene PSD din ţară au avut loc dezbateri în cadrul ...
După ce Băsescu a trîntit Guvernul pentru modul în care combate criza aviară, Tăriceanu conduce Comandamentul de luptă împotriva gripei aviare, însă doar atunci cînd acesta nu este condus de ministrul Flutur. Astfel, Tăriceanu îşi înfoaie penele şi arată că nu execută fără să crîcnească ...
Preşedintele Băsescu a plecat ieri din spital pentru aproape o oră ca să lanseze încă un atac virulent la adresa întregului Guvern. El a afirmat, în şedinţa Guvernului, că modul în care instituţiile au gestionat situaţia gripei aviare, pasîndu-şi responsabilitatea între ele, constituie “cel mai ...
Medicii veterinari din România sînt nemulţumiţi de hotărîrea ministrului Gheorghe Flutur de a trece Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară în subordinea Ministerului Agriculturii. Colegiul Medicilor Veterinari din România (CMVR) va decide mîine dacă organizează un protest. CMVR a cerut ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), că formaţiunea sa va depune la Senat o moţiune simplă pe tema Agriculturii, în care se va solicita expres demiterea ministrului Gheorghe Flutur. „Principala temă dezbătută în BPN a fost criza ...
Ravagiile produse de gripa aviară pe parcursul celor două valuri care au lovit România, în doar o jumătate de an, au determinat conducerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) să iniţieze un proiect de act normativ prin care Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară ...