Gheorghe Hagi consideră 2019 cel mai bun an pentru Ianis Hagi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Gheorghe Hagi consideră 2019 cel mai bun an pentru Ianis Hagi

Sport 24 Noiembrie 2019 / 11:56 837 accesări
Ianis Hagi şi Gheorghe Hagi

Ianis Hagi şi Gheorghe Hagi

Managerul tehnic al echipei FC Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, a vorbit sâmbătă seară, după lansarea cărţii CAMPIONII creează CAMPIONI, şi despre situaţia lui Ianis Hagi de la KRC Genk, actuala sa echipă, pentru care nu a mai evoluat din 2 noiembrie.

„Cei de la Genk sunt foarte mulţumiţi de Ianis, de progresia lui şi de comportamentul lui şi de tot ce e acolo. A fost o perioadă de o lună mai nefericită, dar atât. Restul, el are foarte multe realizări în acest an. Puţini jucători de la noi au avut realizările lui Ianis anul acesta”, a spus Gică Hagi.

Gică Hagi consideră că fiul său, Ianis, are cel mai bun an al său şi este unul dintre cei mai buni jucători din 2019: „Ianis are cel mai bun an al lui, Ianis creşte, iar Ianis este unul dintre cei mai buni jucători pe 2019. La echipa de club a făcut-o fantastic, la echipa naţională a făcut fantastic la un turneu final, purtând numărul zece pe spate. De mic l-a purtat, nu i s-a dat, l-a câştigat, pentru că a demonstrat la nivelul cel mai înalt de performanţă şi după aceea s-a transferat la o echipă, a debutat în Champions League, a jucat foarte bine cu echipe foarte bune şi în ultima lună a mai stat, că era obosit. Asta e. Dar Ianis a făcut un an foarte bun. Ianis, părererea mea, e că el creşte, e pe drumul cel bun, e în dezvoltarea lui. Normal că orice jucător când nu joacă, nu e un meci sau două, când este al treilea sau al patrulea normal că eşti preocupat”.

Taguri articol


12