În cadrul conferinței de presă care s-a desfășurat luni după amiază, înaintea meciului pe care FC Viitorul îl va disputa marți seară, de la ora 20.00, la Pitești, cu FC Hermannstadt, în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, managerul tehnic al formației constănțene, Gheorghe Hagi, s-a referit și la situația în care se află și la dorința lui de a realiza ceva pentru fotbalul românesc, astfel încât acesta să revină acolo unde se afla în urmă cu 30 de ani.
Gică Hagi a mai avut putere să și glumească, referitor la situația sa de la Viitorul și de la Academia care îi poartă numele, în care a investit mult suflet și mai ales bani, pentru a da înapoi fotbalului măcar o parte din ceea ce i-a dăruit sportul rege celui mai valoros fotbalist român al tuturor timpurilor: „Sunt mai sărac decât înainte. Înainte eram bogat. Înainte eram boier, după ce m-am lăsat de fotbal, acum sunt oier. A dispărut b-ul! Acum sunt în trening, antrenez. Am mai puțini bani, dar sunt bogat. Sentimental. Și am făcut-o cu cea mai mare plăcere a mea. Dar am făcut totul în contul fotbalului. Să-i ajut pe cei mici. Le-am creat condiții. Totul nou, investiții în Academie, stadion nou, opt terenuri de antrenament cu nocturnă. Asigurarea unui buget. Să-i ajut să ajungă sportivi de performanță. Mă simt bine, sunt bogat, dar nu m-am îmbogățit din transferurile de jucători. Am făcut-o cu plăcere. Rolul meu este să produc jucători, să devin mai competitiv. Succesul ține cu cel mai bun. Sunt și eu implicat. Ce s-a întâmplat în ultimii treizeci de ani? Cum facem să progresăm. Să avem calitate. Trebuie dezbateri, să vedem de ce are nevoie fotbalul românesc, care a produs jucători mari, echipe mari. Înainte eram în Europa. România era o țară foarte respectată în sport. Pentru că statul ne susținea”.