Viitorul a mers cu gânduri mari la Pitești, pentru întâlnirea cu FCSB, din etapa a 19-a a Ligii 1 la fotbal, sperând într-o victorie care să propulseze formația constănțeană pe locul secund în clasamentul Ligii 1. Însă echipa bucureșteană s-a impus meritat, cu scorul de 2-0 (Fl. Tănase 41, L. Filip 76), fiind acum la trei puncte de lider, CFR. Iar Viitorul a ajuns pe locul 4, Universitatea Craiova urcând pe podium în urma înfrângerii trupei de la țărmul mării. Prestația din atac a Viitorului în partida de luni seară l-a nemulțumit pe Gheorghe Hagi, care a tras un semnal de alarmă cu privire la evoluția lui Drăguș, jucătorul care a impresionat la începutul sezonului: „Un joc tactic, pe care, în prima repriză, l-am început bine, am făcut ce trebuia. Am încercat să stăm bine în teren, să jucăm bine. Am construit, dar în combinații și în atac cred că nu am făcut ce trebuia. Prea puțin, prea săraci în atac. Din păcate, Ianis (n.r. - Hagi) a jucat prea jos (n.r. - prea retras), Voduț puțin, mai nimic, și Drăguș a încercat de unul singur, a arestat mingea și mai trebuia să o dea și la ceilalți. Trebuie să-i dăm lui o minge și încă una ca să o paseze cu ceilalți. Așa cum mi-a zis și mie nea Ioji (n.r. - Iosif Bukkosi), eram la 12 ani când am debutat pe terenul mare la Farul. Trebuie să ai o minge pentru tine și una pentru alții. Așa și el acuma, are nouăsprezece ani, trebuie să înțeleagă din meciul acesta multe, e talentat, e puternic. Dar dacă nu va înțelege, ca și cum nu joacă în stilul echipei, asta înseamnă indisciplină. Ne așteptam să facem rezultat, aveam nevoie de puncte”.
Pentru Viitorul urmează confruntarea cu CFR Cluj, programată luni, 17 decembrie, de la ora 20.00, pe stadionul „Central” din Complexul Sportiv alș Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi„ de la Ovidiu, iar managerul tehnic al Viitorului așteaptă o exprimare diferită în teren a elevilor săi: „Vine campioana României, trebuie să ne ridicăm la nivel foarte mare. Trebuie să facem un meci mare ca să sperăm la rezultat. Altfel va fi greu”.