La conferința de presă organizată joi, înaintea partidei dintre FC Viitorul și Astra Giurgiu, managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi, a vorbit despre informația publicată în Gazeta Sporturilor cu privire la vânzare a 49% din acțiunile FC Viitorul către firma Dedeman.
„Sunt pure speculații. Nu e nimic concret, nu e nimic vorbit, nici nu m-am întâlnit cu cei care conduc firma. Eu am discuții, așa cum are orice club. Eu am în permanență discuții pentru găsirea de acționari care să fie parteneri cu mine. La un moment dat o să îmi găsesc niște parteneri pentru că vreau să fiu mai puternic, iar clubul să se dezvolte în următorii cinci ani așa cum trebuie. Îmi doresc lucrul acesta, dar asta nu înseamnă că este ceva decis. Speculații”, a spus Gică Hagi.