Ori de câte ori plouă mai puternic, locuitorii din Cernavodă, în special cei din zona centrală, se pregătesc pentru ce este mai rău, adică pentru inundaţii. Pentru ca, în viitor, astfel de evenimente nedorite să fie evitate, primarul Gheorghe Hânsă a reluat un proiect mai vechi, care cuprinde amenajarea ...
Primăria Cernavodă a lansat în dezbatere publică “Strategia de promovare a turismului în zonă”, pe care elevii din oraş o vor lua în discuţie. “Documentul va putea fi consultat în 22 noiembrie, pe site-ul Primăriei, iar la Biroul de strategie şi dezvoltare locală vor putea fi depuse ...
Primarii din Muntenia şi Dobrogea consideră că descentralizarea este extrem de necesară, dar că trebuie făcută corect şi nu mimată, aşa cum se întâmplă în prezent. La unison, şefii administraţiilor publice locale consideră că descentralizarea adevărată presupune ca sumele venite de la Guvern să ...
Chiar dacă iarna calendaristică “bate la uşă”, oraşul Cernavodă înfloreşte. Asta deoarece, profitând de vremea frumoasă, angajaţii de la Gospodărirea Comunală Cernavodă au trecut la plantarea a mii de crizanteme în parcuri şi spaţiile verzi din intersecţii. Primarul oraşului Cernavodă ...
Lipsa locurilor de parcare şi fluidizarea traficului rutier au fost principalele motive pentru care conducerea administraţiei de la Cernavodă a luat decizia de a reorganiza circulaţia rutieră pe mai multe străzi. În această idee, la propunerea primarului Gheorghe Hânsă, consilierii locali au analizat, ieri ...
Cererea de locuinţe la Cernavodă a devenit tot mai mare în ultimii ani, astfel încât autorităţile fac faţă cu greu solicitărilor, în condiţiile în care, pe fondul crizei economice, investiţiile în acest sector au fost tot mai puţine. Pentru a rezolva această problemă, conducerea administraţiei ...
DOSARE Veniturile mici şi traiul greu i-au determinat pe mulţi locuitori ai oraşului Cernavodă să ia cu asalt sediul Primăriei, pentru a-şi depune dosarele privind acordarea ajutoarelor de încălzire pentru iarna 2013 - 2014. Primarul Gheorghe Hânsă a declarat că administraţia locală primeşte dosare ...
Tinerii din Cernavodă care doresc să-şi întemeieze o familie au primit din partea primarului Gheorghe Hânsă un ajutor important. Edilul a luat decizia de a elimina taxa de căsătorie, în valoare de 50 de lei, care se aplica de luni până vineri, şi de 100 de lei, valabilă pentru weekend. „Pare un ...
Aproape 3.000 de locuitori din Cernavodă, care îşi au domiciliul în zonele mărginaşe ale oraşului, vor avea gospodăriile racordate la reţeaua secundară de termoficare. Acest lucru este posibil după ce administraţia publică locală va începe, în perioada următoare, lucrările de extindere a reţelei de ...
CREDIT Dintr-un oraş plin de gropi şi în care îţi era frică să circuli cu maşina, pentru că riscai, după un drum, să faci un popas pe la atelierul auto, oraşul Cernavodă se va transforma într-o urbe mai aproape de secolul în care trăim. Şi asta datorită programelor de dezvoltare locale, menite să ...
Veste bună pentru cernavodenii care au probleme juridice. Începând din octombrie, cetăţenii pot apela la serviciile unor mediatori profesionişti şi la Cernavodă, care se vor ocupa de soluţionarea disputelor de natură juridică. Echipa este formată din reprezentanţi ai unui centru de mediere cu renume din ...
GEST La ediţia din acest an a Zilelor Recoltei de la Cernavodă, care a avut loc la finele săptămânii trecute, a fost prezentă şi o delegaţie franceză din oraşul Saint Sebastien Sur Loire, prieten vechi al Cernavodei. Şi francezii nu au venit cu mâna goală, ci au adus la târg unele dintre cele mai ...
BĂUTURĂ 17 angajaţi ai serviciului de salubritate din cadrul SC Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, al cărei unic acţionar este Consiliul Local, riscă să-şi piardă locurile de muncă deoarece au dat bir cu fugiţii atunci când o comisie a primăriei a efectuat un control inopinat la societate. Potrivit ...
Cetăţenii oraşului Cernavodă care au restanţe la plata impozitelor şi taxelor locale sunt avertizaţi de conducerea primăriei că de la 1 noiembrie s-a trecut la aplicarea majorărilor. Potrivit primarului Gheorghe Hânsă, angajaţii administraţiei publice locale au început să calculeze penalităţi de ...
Conducerea Primăriei Cernavodă intenţionează să achiziţioneze în perioada următoare 18.000 de doze de iodură de potasiu, fiecare doză având câte două pastile. Potrivit primarului Gheorghe Hânsă, pastilele de iodură de potasiu se iau în cazul producerii unui accident nuclear major, însoţit de ...
O delegaţie a oraşului Cernavodă va vizita, de sâmbătă, oraşul Krsko din Slovenia, cu care este înfrăţit de mai mult timp. Din delegaţia română vor face parte primarul Gheorghe Hânsă însoţit de viceprimarul Suliman Ecrem şi mai mulţi consilieri locali şi angajaţi ai primăriei. „Scopurile ...