AVIZ Conducerea administraţiei locale de la Cernavodă este convinsă că locuitorii şi turiştii vor avea ocazia, nu peste mulţi ani, să se plimbe pe o faleză modernă, care va fi amenajată pe malul stâng al Canalului Dunăre - Marea Neagră. Până atunci însă, autorităţile locale trebuie să treacă de ...
LOCUINŢE SOCIALE Cererea de locuinţe la Cernavodă a devenit tot mai mare în ultimii ani, astfel încât autorităţile fac faţă cu greu solicitărilor, în condiţiile în care, pe fondul unei crize profunde, investiţiile în acest sector au fost tot mai puţine. Pentru a rezolva această criză, conducerea ...
„NU“ EUTANASIERII Noua lege privind eutanasierea câinilor fără stăpân nu va rezolva, în viziunea asociaţiilor care se ocupă de strângerea maidanezilor, problema autorităţilor, care se chinuie de ani buni să adune patrupedele de pe străzi. Printre asociaţiile care nu cred în eficacitatea ...
PROGRAM Cu toate că administraţia locală de la Cernavodă a dat mereu importanţă problemei câinilor cu şi fără stăpân, care s-au înmulţit excesiv, situaţia nu a fost încă rezolvată. Drept urmare, pe adresa primăriei au sosit sute de reclamaţii venite din partea populaţiei cu privire la câinii ...
CREDIT Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, le dă o veste bună tuturor şoferilor din localitate. Din octombrie, primăria va începe o amplă campanie de asfaltare a celor mai importante artere din oraş. „Sunt străzi care nu au mai văzut de ani buni o roabă de asfalt. De aceea a trebuit să ...
Cetăţenii oraşului Cernavodă care au restanţe la plata impozitelor şi taxelor locale sunt avertizaţi de conducerea primăriei că mai au timp până la 30 septembrie să-şi achite debitele, fără aplicarea majorărilor. Potrivit primarului Gheorghe Hânsă, după cel de-al doilea semestru de plată a ...
Noua lege a retrocedărilor imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România este mană cerească pentru autorităţile locale. Printre cei încântaţi de apariţia actului normativ este primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, care spune că prevederea privind acordarea de puncte în ...
PROIECT „Ai carte, ai parte”: aceasta este deviza noului proiect pe care Primăria Cernavodă îl va derula în următoarea perioadă. Din păcate, lipsa studiilor este o realitate cu care se confruntă tot mai mulţi cernavodeni, din această cauză ei întâmpinând dificultăţi în contractarea unui ...
Primăria Cernavodă oferă o veste bună tuturor locuitorilor care au pensii mici, persoanelor cu handicap şi, respectiv, asistaţilor social, cărora administraţia publică locală le acordă, începând de astăzi, tichete sociale. Aceste bonuri, spune primarul Gheoghe Hânsă, înlocuiesc celebrele pachete cu ...
Primăria Cernavodă organizează în perioada 5 - 10 august, în parteneriat cu Clubul Rotary din Cernavodă, Asociaţia „Save the Dogs and other Animals” şi Asociaţia „Copilul Meu”, o tabără pentru copii şi tineri cu autism, sindrom Down, tulburări locomotorii sau de vorbire. Printre ...
Veste bună pentru membrii comunităţii rrome din Cernavodă. Primarul Gheorghe Hânsă îi invită, de astăzi, pe rromii cu posibilităţi materiale reduse să-şi verifice, gratuit, starea de sănătate la spitalul din localitate. Înlesnirea este oferită de Primăria Cernavodă, printr-un proiect cu finanţare ...
TICHETE Primăria Cernavodă oferă o veste bună tuturor locuitorilor care au pensii mici, persoanelor cu handicap şi, respectiv, asistaţilor social, cărora administraţia publică locală le va acorda, începând de la mijlocul lunii august, tichete sociale. Aceste bonuri, spune primarul Gheoghe Hânsă, vor ...
PANOURI FOTOVOLTAICE Primăria din Cernavodă nu se mai satură de energie. Pe lângă faptul că găzduieşte pe teritoriul ei Centrala Nucleară Electrică (CNE) de la Cernavodă, cu cele două reactoare ale sale, care furnizează 1.404 MW, adică 18% din consumul naţional, Primăria Cernavodă se pregăteşte să ...
MAJORARE Inflaţia, creşterea preţurilor la utilităţi, dar şi datoriile populaţiei la plata facturii privind energia termică au determinat autorităţile locale din Cernavodă să decidă majorarea tarifului local pentru distribuirea energiei termice practicat de SC Utilităţi Publice SRL Cernavodă. Potrivit ...
În perioada 12 - 18 august, Primăria Cernavodă organizează zilele oraşului, ocazie cu care sunt trecute pe listă mai multe manifestări cultural-artistice. Cu acest prilej, primarul din Cernavodă, Gheorghe Hânsă, spune că autorităţile locale vor respecta tradiţia sărbătorii cuplurilor care au împlinit ...
Preluare de ştafetă în Consiliul Local Cernavodă. Consilierul liberal Iulia-Antonia Bruchental a renunţat la funcţia de ales local în favoarea unui post în aparatul administrativ al Primăriei. „Iulia-Antonia Bruchental a ales să devină funcţionar public. De aceea, a fost nevoită să-şi dea demisia ...