Procurorul Gheorghe Muscalu şi judecătoarea Mona-Lisa Neagoe au primit, ieri, aviz favorabil din partea Comisiei juridice a Senatului pentru validarea în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Neagoe, preşedinte al Departamentului Superior al Secţiei Penale din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti şi Muscalu, procuror în cadrul Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), propus ca membru CSM de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost votaţi de toţi cei cinci membri ai comisiei prezenţi la şedinţă. Candidaturile celor doi urmează să fie validate de plenul Senatului. În cadrul audierilor, Mona-Lisa Neagoe şi-a exprimat intenţia de a sprijini sistemul judiciar pentru pregătirea lui în vederea implementării noilor coduri. „Dacă aceste reglementări nu sunt bine pregătite, prin asigurarea unei infrastructuri şi a unor resurse umane corespunzătoare, vom avea un mare eşec”, a fost de părere judecătoarea Neagoe. În opinia sa, ar trebui să se analizeze cu o mai mare atenţie discrepanţa între instanţele mari şi cele mici în privinţa volumului de activitate pe judecător. „Dacă nu avem condiţii corespunzătoare de lucru, nici imaginea noastră nu va fi prea bună”, a spus Mona-Lisa Neagoe.
OPINIE Procurorul Gheorghe Muscalu a apreciat, în cadrul audierilor în comisie, că principiul separării puterilor în stat nu elimină colaborarea şi conlucrarea între instituţii. „Dacă am poziţiona puterile în stat, fiecare la locul ei, fără interferenţe din punct de vedere managerial, nu cred că ar ieşi ceva foarte bun”, a spus Muscalu. În opinia sa, colaborarea trebuie să fie un mod de lucru care să presupună discuţii şi găsirea unor soluţii cât mai bune pentru fiecare palier în parte. Chestionat în legătură cu posibilitatea trecerii CSM în subordinea Parlamentului, magistratul a subliniat că „nu se pune problema de aşa ceva”. În legătură cu posibilitatea instituirii unui control mai strict al Parlamentului faţă de desemnarea şefilor CSM, procurorul a afirmat că „numirea este reglementată prin lege”.