Într-un context destul de puţin fericit pentru România, joi, 7 mai, se declanşează campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Pe 7 iunie mergem să votăm. Potrivit ultimelor sondaje, starea de nemulţumire şi confuzie este dominantă în rîndul electoratului. Peste 50% din populaţia României ...
Deputatul PNL Bogdan Olteanu a arătat, ieri, că efectele crizei economice sînt agravate de măsurile adoptate de Guvern, iar această situaţie va duce la pierderea alegerilor de către preşedintele Traian Băsescu: “Din păcate, la noi, consecinţele crizei sînt agravate, nu uşurate de măsurile economice ...
Prima tranşă, de 1,5 miliarde euro, din împrumutul total de 5 miliarde euro de la Comisia Europeană (CE) va intra în România la finele lunii iunie, cel tîrziu în primele zile din iulie, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Gheorghe Gherghina. El a menţionat că toţi banii ...
Primul trimestru din 2009 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 7,925 miliarde lei, adică 1,5% din PIB, încadrîndu-se astfel în ţinta negociată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), de 8,3 miliarde lei, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Deficitul bugetar a rezultat din venituri totale de 38,06 ...
Senatorii şi deputaţii au dezbătut, ieri dimineaţă, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi-a programat să emită în luna mai a acestui an titluri de stat de 6 miliarde lei pentru finanţarea şi refinanţarea datoriei publice, peste 83% din sumă urmînd să fie atrasă prin certificate de trezorerie cu discount. Prima licitaţie de luna viitoare va fi organizată ...
Ministrul Educaţiei a solicitat, vineri, cadrelor didactice, la Consiliul Naţional al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) să pună în balanţă interesul elevilor şi cel al profesorilor şi să nu blocheze tezele unice. Ecaterina Andronescu le-a cerut profesorilor o colaborare pentru ...
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a anunţat, ieri, că Fondul Monetar Internaţional (FMI) a trimis, miercuri seara, scrisoarea de aprobare a cererii de credit pe care România a adresat-o instituţiei financiare “şi nu sînt modificări faţă de acordul stabilit iniţial, totul este în bună ...
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, ieri, că o firmă inactivă care îşi reia activitatea în acest an va fi considerată start-up şi, prin urmare, nu va plăti impozitul minim. Potrivit proiectului pentru aprobarea normelor de aplicare a legii de modificare a Codul Fiscal, contribuabilii ...
România a avut anul trecut al treilea mare deficit bugetar ca pondere în PIB dintre statele Uniunii Europene, de 5,4%, dar s-a situat pe penultimul loc la nivelul blocului comunitar în funcţie de raportul dintre datoria guvernamentală şi PIB, de 13,6%, potrivit datelor Eurostat (Biroul de Statistică al Comisiei ...
Liderii partidelor de guvernămînt au convenit, ieri, asupra principiilor ce vor fundamenta legea salarizării în sectorul bugetar, stabilindu-se ca proporţia dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu din sistem să fie de 1 la 15, reducere substanţială faţă de proporţia de pînă acum, de 1 la 72 ...
Ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, ieri, la dezbaterile din Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament pe marginea proiectului privind aprobarea Ordonanţei de rectificare bugetară, că Guvernul nu a primit încă scrisorea oficială de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind împrumutul ...
Matei a renunţat la preşedinţia PNL municipiu Preşedintele Organizaţiei Municipale Constanţa a PNL, Constantin Matei, şi-a dat demisia din funcţie. Portivit preşedintelului Organizaţiei Judeţene al PNL, Gheorghe Dragomir, gestul lui Matei a fost pus pe seama unor probleme de sănătate. „A dorit ...
Modificările pe care Ministerul Educaţiei a vrut să le facă în curricula şcolară vor fi amînate din cauza rectificării bugetare, a declarat, ieri, secretarul de stat Adriana Doina Pană de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). „Sînt dezamăgită de ultima rectificare bugetară ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, un memorandum privind desfiinţarea sau reducerea a 179 din cele 489 de taxe şi tarife parafiscale indentificate de Ministerul Finanţelor Publice. Premierul Emil Boc a declarat, după şedinţă, că ordonatorii principali de credite trebuie să elaboreze pînă în 15 mai ...
Aproape 110.000 de firme din întreaga ţară aveau la nivelul anului 2007 o cifră de afaceri mai mică de 10.000 de lei, indicînd că firmele respective fie nu funcţionează, fie evită să-şi declare veniturile la stat. \"Din cele 242.106 societăţi cu pierdere înregistrate în 2007, 109.649 (45,29%) au o ...