Primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, arestat preventiv în dosarul Microsoft, a demisionat din această funcţie, cererea sa de demisie fiind înregistrată, astăzi, la registratura Prefecturii Neamț. Prefectul judeţului Neamţ, Vlad Angheluţă, a declarat că, în această dimineaţă, a fost primită cererea de demisie din funcţia de primar al municipiului PIatra Neamţ a lui Gheorghe Ştefan. Angheluţă a spus că în data de 31 martie Consiliul Local Piatra Neamţ va lua act de demisia primarului, urmând ca apoi Prefectura să emită un ordin privind încetarea mandatului înainte de termen al lui Gheorghe Ştefan. Ulterior, Prefectura va informa Ministerul Afacerilor Interne de vacantarea acestui post care, la rândul său, va informa Guvernul în vederea organizării alegerilor parţiale. Şi în prezent, atribuţiile de primar ale lui Gheorghe Ştefan sunt îndeplinite de către unul dintre viceprimarii municipiului. Marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să menţină măsurile preventive pentru inculpaţii din dosarul "Microsoft", respectiv arestul preventiv pentru Gheorghe Ştefan şi arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă. Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi primarul suspendat Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, luni, în dosarul "Microsoft".