Lumea artistică tomitană a primit cu durere vestea trecerii în nefiinţă a artistului liric Gheorghe Ţurcanu, care a slujit cu dăruire, timp de patru decenii, scena constănţeană, în calitate de corist al Operei constănţene. Cei care doresc să-l conducă pe ultimul drum sunt aşteptaţi duminică, de la ora 12.00, la Casa Albastră a Cimitirului Central.
Personalitate plurivalentă, regretatul interpret, de o mare sensibilitate artistică, a fost şi sportiv de performanţă, fiind, printre altele, campion la înot pe zona Dornelor. Pe scena constănţeană, unde a cântat în corul Operei - partida tenor secund - Gheorghe Ţurcanu a avut şi roluri solistice secundare. Fiica sa, artista plastică Daniela Ţurcanu-Caruţiu, spune că a moştenit talentul la pictură de la tatăl său, care avea această pasiune, iar nepotul său, Ioan, i-a moştenit talentul la muzică, studiind pianul la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
„Era un băiat foarte simpatic şi foarte talentat, cordial în discuţie şi foarte muzical. La Opera din Iaşi, unde ne-am cunoscut şi apoi, aici, la Constanţa, domnul Ţurcanu cânta la partida tenori secund. Avea un glas frumos, curat şi auzul perfect şi făcea sport de performanţă, aşa că ne întrecea pe toţi la ştrand. La Opera din Constanţa, când am venit eu, Gigi cânta în cor, la partida tenor secund. Frecventam deseori casa sa şi m-am simţit foarte bine în mijlocul familiei sale. A şi scris câteva lucrări pentru cor şi orchestră. Cânta şi la contrabas, deoarece îi plăcea foarte mult jazz-ul. Credeam că Gigi va trăi peste o sută de ani”, a mărturisit, profund afectat, Lucian Dimitriu, dirijor al corului operei constanţene în perioada 1990-1999.
Pe omul şi artistul Gheorghe Ţurcanu şi-l aminteşte şi actualul maestru al corului Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Adrian Stanache: „Era un om care a avut o activitate îndelungată în corul Operei. Era un om de bază, care a participat la marile premiere şi spectacole ale acestei instituţii. Era genul de om care-şi iubea meseria foarte mult şi îşi respecta statutul de muzician profesionist. Gheorghe Ţurcanu face parte din generaţia oamenilor care au muncit din greu pentru viitorul acestei instituţii”.
Gheorghe Ţurcanu s-a născut în anul 1932, la Cernăuţi. Debutul artistic şi l-a făcut pe scena Operei Române din Iaşi (1961-1965), paşii purtându-l, pe rând, la ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava (1968) şi la Teatrul Muzical Leonard din Galaţi (1968-1969), pentru ca, din 1969, să activeze în corul Teatrului Muzical din Constanţa, până la pensionare (1996).
Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului liric este depus, la Casa Albastră. Înmormântarea va avea loc în această duminică, de la ora 12.00, la Cimitirul Central.