Gheţarii din Patagonia şi Alaska se topesc mai repede

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gheţarii din Patagonia şi Alaska se topesc mai repede

Monden 09 Decembrie 2010 / 00:00 400 accesări

Gheţarii din Patagonia şi Alaska se topesc mult mai repede decât cei din alte părţi ale lumii, se arată într-un studiu al ONU prezentat la Cancun, cu ocazia negocierile internaţionale pe tema schimbărilor climatice găzduite de oraşul mexican. Conform aceluiaşi studiu publicat de Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite ((PNUM), topirea gheţarilor, un proces care datează de peste 150 de ani, s-a accelerat începând cu anii 1980. Ca dovadă, între 1960 şi 2003, în Patagonia şi în Alaska, gheţarii s-au retras în medie cu 35, respectiv 25 de metri. În plus, modificarea structurii gheţarilor poate afecta atât cursurile de apă, provocând inundaţii devastatoare, cât şi regimul alimentar al populaţiilor din vecinătate. Achim Steiner, directorul executiv al PNUM, a reamintit legătura directă dintre încălzirea climatică şi topirea gheţarilor, subliniind necesitatea adoptării cât mai rapide a unor soluţii viabile de salvare a gheţarilor. Având în vedere că pe parcursul ultimilor 40 de ani, aceste fenomene s-au intensificat, cu preponderenţă în anumite regiuni din China şi Chile, Novegia a anunţat cu această ocazie că va sprijini una dintre cele mai vulnerabile regiuni ale lumii: Himalaya. Ministrul norvegian al Mediului, Erik Solheim, a declarat că va acorda comunităţilor regionale din India, Pakistan şi China, suma de 12 milioane de dolari, eşalonată pe cinci ani, pentru a facilita acomodarea populaţiei locale la noile condiţii climatice provocate de topirea gheţarilor.

Taguri articol


12