Comisia Europeană (CE) a publicat, ieri, un ghid referitor la "testul privind reşedinţa obişnuită" prin care să ajute statele membre să aplice normele UE în materie de coordonare a sistemelor de securitate socială pentru cetăţenii europeni care s-au mutat recent în alt stat membru. Noul ghid oferă mai multă claritate în privinţa "testului privind reşedinţa obişnuită" realizat de UE şi va facilita aplicarea acestuia în practică de către autorităţile statelor membre, se arată într-un comunicat al CE. Ghidul, elaborat în colaborare cu statele membre, clarifică conceptele de "reşedinţă obişnuită" şi "şedere temporară" sau "şedere". Potrivit CE, aceste definiţii sunt necesare pentru a stabili care stat membru este responsabil de plata prestaţiilor de asigurări sociale cetăţenilor UE care circulă dintr-un stat membru în altul. În temeiul dreptului comunitar, poate exista doar un singur loc de reşedinţă obişnuită şi, prin urmare, un singur stat membru responsabil de plata prestaţiilor de asigurări sociale bazate pe locul de reşedinţă. Angajaţii şi muncitorii care desfăşoară o activitate independentă au dreptul să beneficieze de sistemul de securitate socială din ţara în care lucrează, iar persoanele inactive (pensionari, studenţi) au dreptul să beneficieze de acesta în statul membru în care sunt "rezidenţi în mod obişnuit". Stabilirea statului membru de "reşedinţă obişnuită" al unei persoane este importantă şi pentru lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în mai mult de un stat membru. Documentul precizează criteriile de care trebuie să se ţină seama la stabilirea locului de "reşedinţă obişnuită" al unei persoane, precum situaţia familială şi legăturile de familie, durata şi continuitatea prezenţei sale în statul membru în cauză sau caracterul permanent sau nu al situaţiei locative a unei persoane. Un criteriu important este şi situaţia locului de muncă, în special locul în care se desfăşoară de obicei activitatea respectivă, stabilitatea activităţii şi durata contractului de muncă. În cazul studenţilor trebuie să fie luată în considerare sursa veniturilor acestora. Totodată, ghidul oferă exemple concrete şi orientări cu privire la cazurile în care poate fi dificil de stabilit locul de reşedinţă, cum ar fi cazul lucrătorilor transfrontalieri, al lucrătorilor sezonieri, al celor detaşaţi, al studenţilor, al pensionarilor şi al persoanelor inactive extrem de mobile.