Ghid de dezvoltare economică a Medgidiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Strategie

Ghid de dezvoltare economică a Medgidiei

Administrație 16 Ianuarie 2013 / 00:00 910 accesări

STRATEGIE Un proverb românesc spune că „cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge”. Zicala pare să se potrivescă perfect administraţiei locale de la Medgidia, care a început, de ieri, să lucreze la strategia de dezvoltare locală pentru perioada 2014 - 2020. De fapt, noua strategie este o actualizare a nevoilor comunităţii locale, care au fost trecute, în 2006, într-un amplu plan intitulat “Agenda Locală 21“, proiect realizat în colaborare cu Centrul Naţional pentru Dezvoltare Rurală şi finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. “Agenda Locală 21 reprezintă un document strategic cu un plan de acţiune realist, după care administraţia locală se ghidează pentru realizarea unor proiecte pentru comunitate. Cert este că nicio finanţare europeană nu poate fi obţinută fără o strategie”, a spus primarul Marian Iordache.

PROIECTE AMPLE Şi cum strategia de dezvoltare realizată în 2006 a fost făcută doar până în acest an, conducerea administraţiei locale s-a aşezat la masă, pentru a realiza un nou plan. La punerea în aplicare a noii strategii lucrează reprezentanţi ai instituţiilor publice din Medgidia, ai societăţilor comerciale, cadre didactice, ingineri, economişti şi sociologi, care vor elabora un document complex, cuprinzând trei capitole: strategia de dezvoltare, planul local de acţiune şi portofoliul de proiecte prioritare ale Medgidiei pentru perioada 2014 - 2020. Potrivit primarului, Primăria îşi propune, în principal, să modernizeze întreaga infrastructură din Medgidia, inclusiv în cele două sate ale municipiului, Valea Dacilor şi Remus Opreanu. În plus, o atenţie deosebită va fi acordată şi mediului înconjurător, prin reabilitarea parcurilor, împădurirea terenurilor degradate sau amenajarea de sere şi solarii. La capitolul mari proiecte putem trece reabilitarea falezei Canalului Dunăre - Marea Neagră, în colaborare cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile; construirea unui nou pod rutier, care va face legătura între DN 22C şi şoseaua de centură a Medgidiei; precum şi amenajarea unei piste de Formula 1 în colaborare cu Guvernul României.



12