Ministerul Sănătăţii (MS) vrea să reglementeze, conform unui proiect, activitatea de raportare şi prelucrare a datelor privind distribuţia medicamentelor de către distribuitori angro, importatori şi producători, una dintre măsuri vizând precizarea ţării ce beneficiază de produselor vândute. MS a lansat în dezbatere publică, vineri, Ordinul privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 502/2013 pentru aprobarea obligativităţii raportării lunare a punerii pe piaţa din România, respectiv a vânzărilor medicamentelor de uz uman de către distribuitorii angro/importatorii/fabricanţii autorizaţi. Acesta este, practic, un ghid pentru raportarea electronică lunară a medicamentelor distribuite de către distribuitori angro, importatori sau producători, având ca scop transparentizarea în tot ceea ce înseamnă produsele care pleacă în străinătate, a precizat, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), dr. Marius Savu. \"Ghidul are mai multe prevederi clare legate de raportare. Una dintre noutăţi face referire la ţara spre care pleacă medicamentele. Este doar o transparentizare mai mare în tot ceea ce înseamnă produsele care pleacă în afara ţării, o vizualizare mai mare a acestor activităţi, a explicat preşedintele ANMDM. Potrivit proiectului, comercianţii vor trece pe foaia de raportare, separat, medicamentele fără prescripţie medicală (OTC) şi cele care se eliberează pe bază de reţetă. Pe o altă foaie, vor fi completate datele celui care a făcut raportarea. Ghidul prevede obligativitatea notării numelui ţării beneficiare a respectivelor medicamente, numele distribuitorului, importatorului sau producătorului, dar şi denumirea exactă a medicamentului, forma farmaceutică, concentraţia, declaraţia autorizaţiei de punere pe piaţă şi stocurile. Proiectul de ordin se află în dezbatere publică până la 24 iunie. Reamintim că, la începutul lunii aprilie, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că până la jumătatea anului ar putea fi realizat un nou pachet care va include tot ce înseamnă medicament, respectiv decontări, preţuri, liste, până atunci fiind luată măsura suspendării exporturilor paralele. \"Sperăm ca până la mijlocul acestui an să avem un sistem nou privind decontarea medicamentelor, privind preţul medicamentelor, listele de medicamente. Toate reprezintă un pachet care este în discuţie, în negocieri. Până atunci am luat această decizie de suspendare temporară a acestor exporturi paralele\", a spus demnitarul. Nicolăescu a precizat că, după ce va fi redactat \"pachetul medicamentului\", vor fi luate măsuri care să nu mai pună bolnavii în situaţia de a nu mai găsi anumite medicamente.