Ghid MAE pentru cei ce merg în străinătate de Paşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lăsaţi în ţară copii ale biletelor,asigurărilor

Ghid MAE pentru cei ce merg în străinătate de Paşte

Monden 30 Aprilie 2013 / 00:00 359 accesări

Ministerul Afacerilor Externe a publicat un Ghid de călătorie pentru românii care doresc să plece în străinătate cu ocazia Sărbătorilor de Paşte din acest an, în care li se recomandă şi să lase în ţară familiilor sau prietenilor copii ale biletelor de călătorie sau asigurărilor medicale. În Ghidul publicat la rubrica Sfaturi de Călătorie de pe site-ul ministerului sunt cuprinse şi alte măsuri preventive anterioare plecării: verificarea valabilităţii actelor de identitate, informarea din surse interne, dar şi din statele de destinaţie, privind condiţiile particulare din aceste ţări, lăsarea către familie a unor date exacte despre itinerariul şi modalităţile de contactare. MAE atenţionează că este utilă şi luarea în călătorie a unor copii după documentele importante, care să fie păstrate separat de cele originale, putând fi folosite în cazul pierderii/furtului. De asemenea, românii care călătoresc în ţări cu grad de risc sau intenţionează să rămână pe perioade mai lungi pe teritoriul acestora sunt îndemnaţi să îşi înregistreze prezenţa în regiune la misiunile diplomatice ale României.

RECOMANDĂRI ISRAEL În Ghid sunt cuprinse şi referiri la condiţiile din unele ţări care sunt destinaţii preferate ale românilor pentru vacanţa de Paşte: Israel, Grecia, Turcia, Bulgaria, Italia, Austria. Deşi pentru Israel nu este nevoie de viză turistică, românii care merg în această ţară sunt atenţionaţi că trebuie să solicite permisiunea de intrare în acest stat în cazul în care doresc să viziteze alţi cetăţeni români care lucrează acolo sau dacă în trecut li s-a mai refuzat intrarea în ţară. Deşi situaţia de securitate este calmă, turiştii care merg în Israel sunt avertizaţi asupra posibilităţii reluării tirurilor de rachete din Fâşia Gaza şi să manifeste atenţie şi prudenţă sporită pe durata şederii, mai ales dacă doresc să intre şi în Teritoriile Palestiniene.

BULGARIA Pentru cei care merg în Bulgaria cu autoturismul, MAE atrage atenţia că trebuie să conducă prudent, deoarece poliţia locală suspendă frecvent permisele. \"În cazul în care vă este reţinut permisul de conducere, aveţi obligaţia să vă deplasaţi la secţie împreună cu ofiterul de poliţie, unde veţi lua la cunoştinţă despre condiţiile în care permisul va va reveni în posesie, precum şi cuantumul amenzii. Amenda se plateşte numai la bancă\", recomandă Ghidul MAE.

GRECIA Totodată, românii care merg în Grecia cu autoturismul sunt avertizaţi că legea elenă interzice cu desăvârşire folosirea, dar şi posesia aparatelor şi detectoarelor anti-radar, sancţionarea implicând amendă de 2.000 de euro, dar şi reţinerea pentru 30 de zile a permisului de conducere, confiscarea actelor autoturismului sau a plăcuţelor de înmatriculare.

TURCIA Cei care aleg Turcia ca destinaţie pentru vacanţa de Paşte sunt avertizaţi că intrarea este permisă numai în baza paşaportului, dar este recomandată şi deţinerea cărţii de identitate, pentru că au fost cazuri de români reţinuţi de autorităţile turce din cauza unor coincidenţe de nume cu persoane care au comis infracţiuni pe teritoriul acestui stat. \"Este important de reţinut faptul că persoana care a intrat în Turcia cu autoturismul trebuie să şi iasă de pe teritoriul acestei ţări cu acelaşi mijloc de transport. Dacă renunţaţi la autovehicul în timpul şederii, veţi avea nevoie de documente speciale care să ateste că nu aţi vândut-o în Turcia\", se arată în Ghidul MAE. Turiştii care merg în Turcia mai sunt atenţionaţi şi că este interzisă scoaterea din ţară a unor antichităţi şi obiecte de artă, inclusiv covoare, vânzătorul de astfel de articole trebuind să furnizeze pe lângă factură şi un certificat oficial pentru trecerea prin vamă.

Ghidul MAE pentru Sărbătorile Pascale 2013 poate fi consultat online la pagina http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2013/pdf/2013.04.29_Ghid_PasteB.pdf.



12