Ghidul posibilelor şi imposibilelor tendinţe în moda masculină a anului 2019

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Wall Street Journal:

Ghidul posibilelor şi imposibilelor tendinţe în moda masculină a anului 2019

Lifestyle 26 Ianuarie 2019 / 10:47 432 accesări

Moda masculină înregistrează la nivel general o revenire la hainele confortabile şi practice, după mai mulţi ani în care marile case europene au prezentat colecţii epatante, recentele ediţii ale Săptămânii modei prezentând ţinute ceva mai potrivite pentru viaţa de zi cu zi.

Colecţiile pentru sezonul toamnă/ iarnă 2019 prezentate la cele mai recente ediţii ale Săptămânii modei de la Londra, Milano şi Paris au inclus veşminte dedicate bărbaţilor variate, de la haine sport tricotate comode (Junya Watanabe) la jachete matlasate pentru vreme rece (Dries Van Noten) şi costume ultraelegante, cu cravată (Emporio Armani), scriu editorii de la Wall Street Journal.

S-au remarcat doi designeri aflaţi la debut în moda masculină şi care lucrează pentru două branduri de lux, Hedi Slimane (Celine) şi Clare Waight Keller (Givenchy), ambii cu colecţii de haine şic şi accesibile.

Desigur, scriu cei de la WSJ, care au realizat şi un ghid al tendinţelor de anul acesta, au existat şi colecţii care să satisfacă nevoia de spectaculos şi extravagant, precum o trupă punk la Comme Des Garçons şi haine din blana lungi până la pământ.

Însă, la nivel general, hainele practice şi confortabile au fost preferate de designeri pentru noul sezon.

Imprimeul tip tartan

Creatorii de anul acesta au gândit în afara zonei de confort şi au avut succes. Imprimeurile în pătrăţele (tip tartan) de toate mărimile şi culorile au putut fi observate în mai multe colecţii, dar cel mi bine au mers pentru trenciurile/ paltoanele pe corp din colecţiile Ami, OAMC, Neil Barrett, E. Tautz şi Celine.

Gri este culoarea care "îndulceşte"

Chiar şi cele mai pretenţioase tendinţe pot fi purtate dacă se foloseşte această nuanţă subtilă. A se vedea costumele cu două rânduri de nasturi de la Prada şi Dior, pantalonii multicolori de la Dries Van Noten, costumele pătate de la Berluti.

Genţile de mari dimensiuni

Genţile de tip poştaş, purtate pe diagonală, sunt la mare modă în prezent, dar au început să aibă dimensiuni mai mari, mai practice. A se vedea accesoriile de acest tip de la Dries Van Noten, Off-White, Fendi.

Grunge, Unplugged

Deşi o singură paradă a avut ca fundal sonor muzica trupei Nirvana (OAMC, la Paris), stilul grunge, popular în anii 1990, a revenit, mai ales prin jachetele tricotate de tipul celor purtate de Kurt Cobain. Astfel de piese au fost incluse în colecţiile Sunnei, Marni şi Acne Studio.

Culoarea bej-cămilă

Nuanţa nu este una nouă în colecţiile dedicate bărbaţilor, dar anul acesta a fost folosită în ţinute monocrome, din cap până în picioare, la Emporio Armani, Valentino, Tod, Raf Simons, Ralph Lauren,

Un moment apreciat

Creatorul de modă japonez Junya Watanabe a preferat ca modele bărbaţi în vârstă, eleganţi, cu fire cărunte.

Modele Ford

La Milano, casa Versace a colaborat cu Ford Motors, iar logo-ul companiei americane a fost imprimat pe jeanşi şi hanorace.

"Vorbim mai încolo"

Brandul Vetements a inclus în show-ul său modele care purtau cagule, dedicate parcă celor care doresc să comunice doar prin mesaje scrise.



Ştiri recomandate

12