Ghiduri de conduită pentru personalul medical

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ghiduri de conduită pentru personalul medical

Justiție 21 Decembrie 2007 / 00:00 642 accesări

Nu de puţine ori s-a întîmplat ca la managerii diferitelor spitale să ajungă pacienţi care s-au plîns de atitudinea personalului medical. Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) susţine că în 2008 ar trebui ca medicii care sînt şefi de secţie să îi ajute mai mult pe manageri şi să determine cadrele medicale să îşi schimbe atitudinea faţă de pacienţi. “Cadrele medicale s-au obişnuit să se poarte urît cu bolnavii. Managerii sînt cei vor fi sancţionaţi dacă personalul medical greşeşte. Credem că aceste lucruri vor fi reglementate prin introducerea, în 2008, a ghidurilor de conduită”, a declarat directorul CJAS, dr. Liviu Mocanu. Conducerea CJAS susţine că este foarte important ca relaţia medici-pacienţi să se îmbunătăţească pentru ca bolnavii să nu se mai teamă să ajungă la spital. Introducerea ghidurilor terapeutice este considerată benefică atît pentru medici, cît şi pentru pacienţi. “Au fost elaborate 11 ghiduri de obstetrică. Pentru pacienţi este bine că aceste ghiduri au fost introduse deoarece îngrijirile medicale pe care vom fi obligaţi să le oferim se ridică la standarde europene. Medicii, de asemenea, vor avea de cîştigat. Acestea sînt nişte ghiduri clare de conduită şi astfel se creează premise pentru clarificarea situaţiei de malpraxis. De exemplu, dacă un medic efectuează o intervenţie care nu se termină cu bine, dar a respectat ghidul, nu are cum să fie acuzat de malpraxis”, a declarat şeful Clinicii de Obstetrică - Ginecologie, prof. univ. dr. Vlad Tica. La începutul anului 2008 vor fi finalizate şi ghidurile terapeutice pentru celelalte specialităţi.

Taguri articol


12