Ghiduri pentru protejarea delfinilor din Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ghiduri pentru protejarea delfinilor din Marea Neagră

Justiție 05 Aprilie 2011 / 00:00 691 accesări

În cadrul proiectului „Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii marine din zona costieră românească, în special a delfinilor” (CONSDELFIROM) Mare Nostrum lansează două ghiduri care cuprind informaţii referitoare la populaţiile de delfini din Marea Neagră. Cele două ghiduri se adresează atât comunităţii pescarilor, elevilor din reţeaua de voluntari observatori, cât şi comunităţii locale. Ghidul „Recomandǎri privind diminuarea impactului negativ al uneltelor de pescuit asupra populaţiilor de delfini din Marea Neagrǎ” are ca scop informarea pescarilor cu privire la ameninţările cu care se confruntă populaţiile de delfini şi a efectelor negative ale uneltelor de pescuit asupra acestora. De asemenea, acesta include şi soluţii pentru diminuarea capturilor accidentale, dar şi informaţii privind dispozitivele hidroacustice necesare pentru îndepărtarea delfinilor de plasele de pescuit. În acest scop, vor avea loc întâlniri cu pescarii în care vor fi dezbătute aceste probleme şi eventualele soluţii pe care aceştia le pot adopta. Totodată, a fost reeditat „Ghidul voluntarului pentru monitorizarea delfinilor”, care cuprinde recomandări privind protejarea delfinilor de către populaţia locală şi turişti. Acesta oferă, în acelaşi timp, informaţii despre Marea Neagră şi condiţiile de habitat ale delfinilor. Un alt aspect important este legat de modul de observaţie şi monitorizare a acestora, cu precizări despre metodologia de lucru şi despre paşii necesari, ulteriori semnalării unui delfin eşuat, de la acordarea primului ajutor până la informarea personalului de specialitate. „Din luna august şi până în prezent au fost desfăşurate şapte acţiuni de observare a plajelor din localităţile Sfântu Gheorghe, Corbu şi Vadu, cu sprijinul a 42 de elevi şi profesori care fac parte din Reţeaua de voluntari observatori. În timpul acestor acţiuni a fost observat un grup de 6 delfini, aflaţi la 100–150 de m de ţărm, care prezentau un comportament de hrănire”, a declarat Marian Paiu, coordonator activităţi de teren ONG Mare Nostrum.

Taguri articol


12