Un tragic accident s-a produs ieri dimineaţă, pe drumul ce leagă Constanţa de Năvodari, chiar în dreptul unui monument funerar de pe marginea şoselei. Impactul puternic dintre un autoturism şi un autobuz a curmat pe loc vieţile a două persoane şi a adus-o pe a treia, o fată de 15 ani, pe patul de spital, cu multiple traumatisme. Poliţiştii de la Rutieră spun că accidentul a avut loc în jurul orei 7.00, pe drumul comunal DC 86, între staţiunea Mamaia şi oraşul Năvodari. Sercin Derviş, de 21 de ani, din Constanţa, se îndrepta către Năvodari la volanul autoturismului său, marca Dacia Logan, înmatriculat CT 03 LMS şi, la un moment dat, a intrat într-o curbă din care, din nefericire, nu a mai ieşit. Probabil neatenţia în conducere şi carosabilul umed au făcut ca şoferul să piardă controlul direcţiei, să derapeze şi să pătrundă pe contrasens, unde s-a ciocnit violent cu un autobuz marca Isuzu, îmatriculat B 75 KMJ, condus de Petrică Munteanu, de 47 de ani, din Năvodari. Impactul i-a omorît pe loc pe şoferul Logan-ului şi pe pasagerul din dreapta, cetăţeanul englez Stephen John Fish, de 57 de ani. Accidentul a avut repercusiuni şi asupra unei pasagere de 15 ani din autobuz. În stare de şoc, tînăra a fost transportată, de un echipaj SMURD, la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate. Potrivit cadrelor medicale, pacienta a suferit multiple traumatisme la cap. Trupurile neînsufleţite ale celor doi bărbaţi au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii, fiind necesară intervenţia pompierilor de la Descarcerare pentu a-i elibera. Cadavrele au fost transportate la Morga Cimitirului Central, unde urmează să li se efectueze necropsia. Poliţiştii de la Rutieră spun că niciunul dintre cei doi bărbaţi nu purta centura de siguranţă. Agenţii rutieri i-au testat alcoolemia şoferului autobuzului, iar rezultatul etilotestului a indicat că acesta nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier însă, din cercetările efectuate pînă acum, vina producerii tragediei îi aparţine şoferului Logan-ului, care nu a fost atent la trafic şi nu a adaptat viteza la condiţiile carosabilului umed. Poliţiştii spun că tînărul îşi luase permisul auto în urmă cu aproape două săptămîni, în 13 octombrie. Se pare că data i-a purtat ghinion…