Statul la rând la ghişeele instituţiilor pentru efectuarea diverselor plăţi reprezintă pentru multă lume o adevărată problemă. Nu puţini sunt aceia care au întâmpinat cozi interminabile pentru plata utilităţilor şi care au pierdut momente preţioase din timpul lor liber. Însă, din fericire, există şi instituţii care declară că acestea au devenit de domeniul trecutului, mulţumite fiind de faptul că au scăpat de puhoiul de oameni care se îngămădeau la punctele de încasare. Deşi s-au primit mai multe sesizări la adresa redacţiei „Telegraf“ cum că oamenii ajung să se calce în picioare pentru a-şi plăti facturile de gaze, se pare că, la punctele de încasare Congaz, lucururile nu stau chiar aşa. Reprezentanţii instituţiei precizează că sunt puţine zilele în care se formează aglomeraţie la ghişee, în diverse conjuncturi. Aceştia subliniază faptul că tocmai pentru a veni în ajutorul cetăţenilor au multiplicat modalităţile de încasare a acestei utilităţi. Astfel, s-au făcut contracte cu bănci, cu Poşta Română, dar şi cu Pay Point, un operator de încasare care se găseşte în punctele comerciale. „Încercăm să apropiem clientul de punctul de încasare, de aceea am încercat să facem în aşa fel încât aceştia să nu-şi piardă timp şi bani pentru efectuarea plăţilor. Noi le-am pus la dispoziţie mai multe modalităţi de plată, iar clientul e liber să o aleagă pe cea care îi e mai la îndemână“, a declarat directorul financiar Congaz, Ion Crângaşu. De asemenea, din ce în ce mai mulţi constănţeni înlocuiesc efectuarea tradiţională a plăţilor la ghişee cu platformele online, pe care le consideră mult mai eficiente şi uşor de folosit.