Cîntăreaţa şi compozitoarea italiană Gianna Nannini, printre ale cărei hituri se numără „Latin Lover” şi „Bello e impossibile”, va concerta, pe data de 22 septembrie, la Arenele Romane din capitală. Cu o zi înainte de recitalul artistei, va concerta, în România, şi Leonard Cohen, show la care interpreta din Italia şi-a confirmat participarea. Gianna a recunoscut că a crescut ascultînd muzica lui Cohen, fiind un fan declarat al acestuia.
Deşi Bucureştiul este ultimul oraş de pe lista turneului „Gianna Best”, interpreta este la fel de dinamică şi de plină de energie ca la primele spectacole. Biletele pentru recitalul Giannei Nannini se pot achiziţiona prin intermediul site-urilor www.ticketpoint.ro, www. bilete.ro şi din reţeaua magazinelor Diverta din Bucureşti şi din întreaga ţară. Preţul biletelor variază în funcţie de categorie: 80 de lei (acces general) şi 125 de lei (VIP - cu acces la bar).
Gianna Nannini a lansat primul hit în 1979, iar melodia „America” şi albumul „California” s-au bucurat de succes în întreaga Europă. Anul 2006 îi aduce Giannei Nannini două mari realizări: single-ul „Sei nell\'anima”, care ajunge pe prima poziţie în topurile italiene şi colaborarea cu Andrea Bocelli, concretizată în hitul „Ama Credi E Vai”.