FC Viitorul a remizat duminică seară la Cluj-Napoca, 0-0 cu CFR, în etapa a cincea a play-off-ului Ligii 1 la fotbal, și se află acum la două puncte distanță de primul loc, ocupat de FCSB. După partida cu CFR, managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi, s-a declarat mulțumit de rezultat, dar nu și de evoluția atacanților, de la care aștepta mult mai multe lucruri pozitive: „Un meci echilibrat. Ambele echipe au luptat foarte mult. Mă așteptam mai mult de la atacanții noștri, să producă mai mult. Din păcate, au fost mai puțin lucizi, pe poartă mai puține acțiuni, dar am avut șansa noastră. Nu am marcat. Un egal, un punct. Pentru noi este un rezultat bun, împotriva unei echipe greu de bătut acasă. A trecut o săptămână foarte grea, cu trei meciuri în șase zile. Concluzia este că suntem pregătiți să ne luptăm cu echipele bune din România. Vom vedea dacă suntem capabili să câștigăm campionatul. Urmează două meciuri foarte grele, împotriva a două echipe de tradiție”.
Gică Hagi spune că jucătorii Viitorului, de care este mândru, chiar dacă îi mai ceartă din când în când, trebuie să demonstreze în partidele care au mai rămas de disputat în play-off că formează un grup unit, valoros, care poate pune probleme oricărui adversar.
FC Viitorul va susține și următoarele două partide în deplasare, ambele pe Arena Națională din București, urmând să înfrunte în primele două etape ale returului din play-off pe Dinamo București (duminică, 16 aprilie, ora 20.30, etapa a 6-a) și pe Fotbal Club FCSB (luni, 24 aprilie, ora 20.30, etapa a 7-a).
Luni seară, de la ora 20.30 (în direct la Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look TV), este programat ultimul meci din etapa a cincea a play-off-ului: Astra Giurgiu - Dinamo București.
Clasament play-off: 1. FCSB 36p (golaveraj: 9-4), 2. FC VIITORUL 34p (5-3), 3. CFR 29p (7-7), 4. Craiova 27p (2-5), 5. Dinamo 26p (3-2), 6. Astra 23p (3-8).
Citește și:
Viitorul a obținut un punct în duelul cu CFR
FC Viitorul, înfrângere în prelungiri