De mai multe ori, managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a anunţat că poate pleca de pe banca tehnică a formaţiei constănţene, pentru a antrena o echipă de club puternică. Luni seară, după înfrângerea cu FCSB de la Piteşti, scor 0-2, Gică Hagi a anunţat, din nou, că se gândeşte să antreneze altă formaţie, în cazul în care nu va reuşi să o facă pe Viitorul o echipă puternică: „Nu ai cum să ajungi mare dacă nu ai încredere în tine, nu ai curaj. Chiar dacă joci cu Steaua, chiar dacă joci cu Real Madrid. Şi încă o dată, probabil, am văzut că trebuie să am răbdare. Această muncă pe care am început-o de atâţia ani, îmi doresc şi eu să am o echipă puternică, să mă bat la campionat. Nu mai pot să vin în faţa voastră şi să vă spun că noi vrem să rămânem în Divizia A. Când noi am câştigat campionatul acum doi ani. Nu mai pot, avem alte pretenţii. Jucătorii probabil, uşor-uşor, o să înţeleagă asta şi să încercăm să devenim mai buni. Dacă nu, o să vedeţi a doua variantă, pentru că trebuie să ai alternative. Dar prima, vreau să fac o echipă mai competitivă, mai bună, pentru a câştiga campionatul. Dacă vreţi să mă mai vedeţi aici. Dacă nu, o să plec. Trebuie să mă duc bat şi eu la campionat. Să am putere, jucătorul să fie puternic pe teren, nu să stea, vine mingea la el, aoleu, vine bomba. Nu contează vârsta, contează personalitatea”.
Gândurile unei eventuale plecări de la Viitorul sunt cauzate şi de prestaţia jucătorilor în meciurile importante, dorinţa de a se bate la câştigarea campionilor fiind diminuată de faptul că trebuie să îi vândă pe cei mai valoroşi jucători pentru a asigura bugetul clubului constănţean. „Fotbalul e viaţa mea. Dar nu mai pot să stau să mă bată jucătorii pe care i-am crescut eu. Vreau să fac o echipă mare. Dacă nu, plec. Nu o să mai accept să dau în altă parte jucători. Dacă îi dau în altă parte, iau bătaie. Nu o fac, n-o să mai stau. Mentalitatea mea este de a încerca să devin cel mai bun”, a spus Gică Hagi.