Finanțatorul clubului de fotbal Steaua București, Gigi Becali, află astăzi dacă va fi eliberat din închisoare. Omul de afaceri va fi prezentat astăzi judecătorilor de la Tribunalul Constanța, care vor decide în privința eliberării sale condiționate. Judecătorii de la Constanţa au admis, până acum, în două dosare separate, eliberarea condiţionată a lui Gigi Becali. Ambele recursuri urmează să fie judecate astăzi. Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) vor încerca însă să demonteze apărarea finanțatorului Stelei şi vor cere respingerea cererii de eliberare condiţionată. Potrivit documentelor depuse la dosarul omului de afaceri, procurorul ar putea susţine - cum de altfel a făcut-o şi la Judecătoria Medgidia - că Gigi Becali nu îndeplineşte condiţiile unei eliberări înainte de termen. Procurorii DNA susțin că Becali nu a scris el însuși lucrările științifice publicate din spatele gratiilor și a beneficiat de tratament preferențial la Academia „Gheorghe Hagi”, acolo unde i s-a permis să meargă la muncă.