Gigi Becali, în proces cu Primăria Capitalei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dosar rejudecat

Gigi Becali, în proces cu Primăria Capitalei

Justiție 21 Mai 2014 / 00:00 666 accesări

Dosarul în care finanţatorul Stelei, Gigi Becali, cere majorarea despăgubirilor de la Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), în urma exproprierii pentru construirea pasajului rutier Pipera, va fi rejudecat de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia a fost luată, ieri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Latifundiarul spune în acţiunea sa din instanţă că terenul pentru care se luptă cu municipalitatea avea 1.773 de metri pătraţi şi era amplasat pe Şoseaua Pipera. Finanţatorul Stelei a fost expropriat în 2010, iar Primăria Capitalei a hotărât să-l despăgubească pe acesta cu 68.000 de euro, adică aproximativ 38,35 euro pentru un metru pătrat. Becali a fost nemulţumit de această decizie şi a atacat-o în instanţă. Traseul dosarului a început la Tribunalul Bucureşti, care i-a dat dreptate latifundiarului din Pipera. Judecătorii au decis ca Primăria Bucureşti să-i plătească lui Becali 590 de euro pentru fiecare metru pătrat de teren, respectiv 1,04 milioane de euro în total. Hotărârea a fost atacată de municipalitate, iar Curtea de Apel Bucureşti a redus cuantumul despăgubirilor la 773.000 de euro, ceea ce însemna atunci aproape 436 de euro pe metru pătrat. Sentinţa a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care a trimis dosarul înapoi la Curtea de Apel Bucureşti, pentru rejudecare.



12