Gigi Becali vrea să fie liber de ziua lui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O nouă cerere de eliberare condiţionată

Gigi Becali vrea să fie liber de ziua lui

Eveniment 24 Iunie 2013 / 00:00 422 accesări

Gigi Becali împlineşte, mâine, 55 de ani. Gândul de a nu fi alături de familie pentru a sărbători evenimentul nu îi dă pace. El vrea să obţină permisiunea să părăsească pentru o zi Penitenciarul Jilava, unde ispăşeşte o pedepsă de trei ani, pentru a-şi serba ziua de naştere cu familia. Avocatul lui, Paul Abraham, a declarat că cererea de permisie a fost depusă încă de vineri la penitenciar, urmând să fie analizată de Comisia de disciplină. În solicitare au fost invocate motive familiale, conform art. 69, din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, care prevede acordarea permisiunii de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, pentru persoanele care „au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale“.

DISPUS SĂ FINANŢEZE… PENITENCIARUL Avocatul Abraham a arătat că obiceiul machedonilor este ca, de ziua capului familiei, să se dea o mare petrecere, amintind şi că Becali nu doreşte ca soţia şi fiicele să îl viziteze la închisoare. Avocatul a mai spus şi că finanţatorul Stelei este dispus să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciar. Gigi Becali a participat, ieri, la Jilava, la slujba de Rusalii oficiată de 11 călugări de la Muntele Athos. Avocaţii lui Becali au mai formulat o cerere de contopire a pedepselor, ce va fi judecată în 27 iunie de Tribunalul Bucureşti, precum şi o cerere de întrerupere pentru trei luni a pedepsei din dosarul schimbului de terenuri cu MApN, ce a fost respinsă pe 19 iunie de Tribunalul Bucureşti, decizia putând fi atacată la Curtea de Apel.



12