Gilberto Gil, spitalizat cu insuficienţă renală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gilberto Gil, spitalizat cu insuficienţă renală

Monden 31 August 2016 / 17:29 563 accesări

Cântăreţul Gilberto Gil, o legendă a muzicii braziliene, în vârstă de 74 de ani, a fost spitalizat marţi, într-o clinică din Sao Paulo, relatează news.ro. Celebrul muzician, fost ministru al Culturii în Brazilia, a fost diagnosticat cu insuficienţă renală, la trei zile după ce a anulat un concert pe care urma să îl susţină alături de Caetano Veloso. Anturajul cântăreţului a dezvăluit presei locale că artistul va fi supus unui set de analize şi va urma un tratament împotriva afecţiunilor renale. Gilberto Gil a fost deja spitalizat de trei ori, începând din februarie 2016. Ultima dată, el a fost externat la sfârşitul lunii iulie şi a putut să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, pe 5 august.

Gilberto Gil, care a debutat cu un album în 1962, a lansat, pe parcursul carierei sale prestigioase, aproape 60 de albume, care s-au vândut în peste patru milioane de copii şi i-au adus numeroase premii internaţionale. El este unul dintre cei mai respectaţi artişti din Brazilia şi a fost ministru al Culturii în timpul mandatului preşedintelui Luiz Inacio Lula da Silva, din 2003 până în 2008. Născut în 1942, în statul Bahia din nord-estul Braziliei, s-a impus ca un vârf de lance al curentului muzical Tropicalia, ce a bulversat sonorităţile şi textele muzicii braziliene, mixând cu succes ritmurile de bossa cu rock-ul psihedelic occidental. Gilberto Gil a lansat piese care au emoţionat şi impresionat publicul, mai ales la începutul dictaturii militare, la sfârşitul anilor 1960. De altfel, a fost şi încarcerat în 1969, iar apoi a fost trimis în exil, la Londra, cu Caetano Veloso, prietenul lui dintotdeauna.



12